Fake news pe Facebook: 12.000 de români au distribuit poza unui castel din Germania, convinşi că acesta se află de fapt în România

O glumă a unui medic stomatolog din Arad, care a postat pe pagina sa de Facebook poza unui castel din Germania, spunând că „bijuteria” se află în comuna Ususău din judeţul Arad,  a demonstrat cât de uşor pot cădea românii „mândri” în capcana fake news.

„Acest castel mirific se afla în comuna Ususău, jud. Arad. A fost construit acum 850 de ani. Descoperă minunăţiile României”, a scris medicul pe pagina sa de Facebook. Unii prieteni au gustat gluma şi l-au întrebat pe tânăr dacă s-a înscris în PSD pentru că „doar la ei am mai văzut delir la cote maxime”.

„Ai 3.000 de distribuiri şi aproape 500 de like-uri. Aşa ne putem da seama că oamenilor le place să fie prostiţi. Îţi dai seama ce periculoase sunt fake news-urile, în general?”, a comentat unul dintre prietenii medicului.

Sursa: Facebook

Postarea publicată în 23 decembrie a devenit virală, fiind distribuită până la ora redactării articolului de peste 12.000 de utilizatori Facebook. Contactat de „Adevărul”, autorul postării a declarat că la început postarea a fost făcută în glumă, alegând Ususăul pentru că e numele folosit atunci când glumeşte cu prietenii pe seama cuiva care „nu ştie pe ce lume trăieşte”. Ulterior, tânărul a vrut să vadă până unde se ajunge.

Efectiv am găsit poza cu castelul Eltz din Germania şi am zis să pun o descriere la mişto că se află în comuna Ususău judeţul Arad. Nu m-am aşteptat să aibă asemenea impact. Era o glumă între prieteni, pe profilul meu personal de Facebook. Acum am observat că postarea are peste 10.000 de share-uri, sunt sute de cereri de prietenie, mă întreabă oamenii în privat cum se poate ajunge acolo. Le spun că e o glumă, că dacă vor le dau coordonatele să ajungă în Germania. Ususăul e o comună cu 2.400 de locuitori şi singurul punct turistic e o pădure”, a declarat Daniel Rapcău pentru adevarul.ro.

Tânărul a declarat că atunci când se informează verifică informaţia din trei – patru surse. Medicul a tras un semnal de alarmă cu privire la pericolul fake news. „La fel cum postarea mea a fost pe jumătate adevărată, castelul există, descrierea este falsă, aşa poate fi şi o ştire. În România amploarea fake news-ului este foarte mare. Trebuie verificată informaţia din mai multe surse, să nu caute site-uri obscure sau senzaţionalul. Fix pe modelul ăsta se câştigă alegeri. Se vine cu jumătăţi de măsură, cu jumătăţi de adevăruri. Sunt armate formate de partide pentru distribuire în grupuri. Sunt foarte multe postări de genul”, a mai declarat Daniel Rapcău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *