Facebook plănuiește să își schimbe algoritmul pentru a semăna cu cel al TikTok
Facebook își va schimba algoritmul astfel încât acesta să se asemene tot mai mult cu cel oferit de TikTok. Directorul din cadrul Meta care se ocupă de Facebook a spus, într-o notă internă, că pagina principală a platformei trebuie să funcționeze pe aceiași parametrii pe care funcționeză feed-ul TikTok.
Tom Alison, directorul în cauză, le-a spus angajaților că Facebook trebuie să regândească întreaga arhitectură a feed-ului, iar Mark Zuckerberg pare a fi de acord cu această idee. Nota internă a fost obținută de The Verge care a și vorbit cu Alison cu privire la schimbările majore pregătite.
În esență Facebook dorește să recomande tot mai mult postări de la conturi pe care nu le urmărești, dar care postează lucruri de care dai dovadă că ești interesat. Astfel, feed-ul Facebook nu va mai prioritizeze postările de la conturile pe care deja le cunoști și va imita pagina For You de pe TikTok, care recomandă postări bazându-se pe preferințele tale, nu pe lista de conturi pe care le urmărești.
Faptul că Facebook devine tot mai nepopular în rândul tinerilor nu mai surprinde pe nimeni, însă platforma se vede nevoită să-și schimbe practicile dacă vrea să câștige utilizatori pe termen lung. În momentul de față, Facebook se confruntă c-o stagnare a numărului de utilizatori și asta datorită (din cauza?) tinerilor care nu mai sunt atrași de ce oferă această platformă.
Ce planuri are Facebook
În interviul pentru The Verge, Tom Alison a declarat că, acum, se lucrează la un „motor de descoperire” care va acționa ca algoritmul For You al TikTok și care, speră compania, va convinge tinerii să revină pe Facebook.
Întrebat de ce au subestimat TikTok în ciuda campaniei agresive de publicitate pe care compania chineză a desfășurat-o pe toate marile platforme de socializare (inclusiv Facebook și Instagram), Alison a spus că „lucrul pe care probabil nu l-am acceptat sau nu l-am văzut pe deplin este cât de social poate fi acest format”.
Acum, însă, lucrurile sunt foarte clare. TikTok devine tot mai popular, în timp ce restul companiilor de social media se grăbesc să imite cât mai repede modelul TikTok pentru a face față competiției.
Conform spuselor lui Alsion, feed-ul de pe Facebook va deveni un amestec de Stories și clipuri Reels (care vor rămâne în partea de sus a paginii), urmate de postări pe care „motorul de descoperire” le va recomandă astfel încât experiență să fie mult mai vizuală, conținutul video fiind tratat prioritar.
„Ceea ce descoperim este că oamenii vor să se conecteze prin conținut. Prin urmare, o mare parte din ceea ce facem cu Facebook este să încercăm să vă oferim cel mai bun conținut care să răspundă intereselor dumneavoastră, dar apoi să facem foarte ușor să îl împărtășiți, să discutați și să vă conectați cu alte persoane din cercul dumneavoastră”, a mai spus Tom Alison pentru The Verge.
Cu alte cuvinte, Facebook încearcă să se tranforme în TikTok. Bineînțeles că asta a venit cu unele mesaje de dezacord din partea unor angajați care spun că decizia nu este foartă bună, iar compania preferă să ignore ideile de baze ale platformei (conexiunea dintre prieteni și familie) pentru a fugări un trend și venituri pe termen scurt.
Alison a răspuns acestor critici și a declarat că schimbarea poate părea mai radicală decât este în realitate.
„Principalul lucru care se va schimba este că nu vom mai pune atât de multe limitări cu privire la momentul și locul în care vom afișa conținutul recomandat în feed, ceea ce, sincer, am făcut în trecut”, a spus acesta în interviu.
O să aflăm în timp dacă mișcarea pe care Facebook o pregătește se va dovedi eficientă. Până atunci, această mișcare scoate în evidență, din nou, dorința marilor platforme de social media de a se baza pe algoritmi pentru a ține oamenii lipiți de ecran. Știm deja cât de periculos este să lași un algoritm să dicteze ce, cum și cât conținut consumi, iar cei mai tineri dintre utilizatori ajung să dezvolte probleme serioase care le afectează viața. Deși majoritatea serviciilor de socializare au o secțiune ordonată cronologic (fără intervenția unui algoritm), această secțiune trebuie selectată manual de utilizator, nefiind implicită atunci când accesezi platforma.
Articole asemănătoare
Dezinformarea promovată de Moscova a ajuns la 241 milioane de europeni
Facebook va plăti milioane în Marea Britanie pentru a licenția articole de presă
Numărul jurnaliștilor uciși în Gaza a ajuns la 68
Televiziunea națională daneză, criticată pentru un program de copii cu un bărbat cu un penis uriaș
„Serviciile speciale afirmă că o bombă se află la bord”. Transcriptul convorbirii dintre turnul de control și avionul deturnat în Belarus