Spotify înființează un consiliu care să o ajute cu privire la politicile de moderarea a conținutului

Spotify a luat decizia de a înființa un consiliu care să ajute compania să ia decizii mai bune cu privire la moderarea conținutului și în momentul elaborării unor noi politici. Indicațiile acestui consiliu vor fi consultative, decizia de moderare fiind în continuare luată de Spotify.

Anunțul înfințării Safety Advisory Council (trad. Consiliul consultativ pentru siguranță) vine în urma scandalului de la începutul anului în centrul căruia s-a aflat Joe Rogan și podcastul său în care avea invitați care amplificau dezinformarea despre COVID-19 și vaccinuri. Epopeea a continuat, iar Spotify a trebuit să elimine peste 70 de episoade din podcastul lui Rogan din cauza remarcilor rasiste. Scandalul a cam șifonat compania, Spotify ajungând să piardă în jur de două miliarde de dolari, iar câțiva artiști importanți și-au retras muzica și podcasturile de pe platformă.

Acum că lucrurile s-au mai așezat, compania a decis să anunțe că Safety Advisory Council îi va ajuta să evite astfel de scandaluri pe viitor, mai ales că Spotify vrea să-și extindă serviciile și să treacă dincolo de muzică. Da, podcasturile sunt deja un element de bază, însă compania are în vizor să dezvolte chiar mai mult acest aspect și a decis să introducă și audiobook-uri (cărți în format audio) în librăria sa. Mai mult conținut, mai multă moderare, așa că înfințarea consiliului, în teorie, va ajuta Spotify să evite controversele.

La nivel înalt, misiunea consiliului este de a ajuta Spotify să își dezvolte politicile și produsele într-un mod sigur, asigurându-se în același timp că respectăm libertatea creatorilor. Membrii consiliului nostru vor sfătui echipele noastre din domenii cheie, cum ar fi dezvoltarea de politici și de caracteristici de siguranță, precum și pentru a ghida abordarea noastră privind echitatea, impactul și cercetarea academică”, a declarat compania pentru TechCrunch.

E important de notat că Safety Advisory Council nu va putea lua decizii în cazuri particulare (cum a fost scandalul cu Joe Rogan), ci poate face recomandări generale despre modul în care regulile platformei sunt sau nu aplicate.

Din acest consiliul vor face parte atât reprezentanți ai unor ONG-uri care luptă pentru drepturile omului în domeniul digital (printre care Centrul pentru Democrație și Tehnologie), dar și profesori din mediul academinc.

Rămâne de văzut cât de eficient și câtâ putere va avea, cu adevărat, Safety Advisory Council, știind că sfaturile sale sunt pur consultative și că au o plajă restrânsă de aplicabilitate. Înființarea consiliului este bine-venită, dar dacă e facută doar ca un exercițiu de PR, atunci Spotify se poate trezi că își face mai mult rău decât bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *