Spotify introduce măsuri de combatere a dezinformării pentru podcasturile care vorbesc despre Covid-19

Spotify a decis să introducă măsuri de prevenție a dezinformării. Compania a spus că va adăuga un avertisment de conținut pentru episoadele de podcast care includ discuții despre Covid-19 pentru a combate dezinformarea de pe platforma sa.

După ce Neil Young a decis să-și retragă muzica de pe Spotify, compania s-a confruntat cu un val de critici care au acuzat-o că preferă să țină podcasturi care împrăștie dezinformare în locul unor artiști cu un impact cultural semnificativ. În urma acestei controverse (care încă nu s-a terminat) Spotify a pierdut puțin peste două miliarde de dolari în cota sa de piață. Motivată de pierderea de pe bursă, platforma a decis să implementezi un set de măsuri astfel încât să calmeze spiritele.

Avem reguli în vigoare de mulți ani, dar trebuie să recunoaștem că nu am fost transparenți în ceea ce privește politicile care ne ghidează conținutul în general”, a declarat șeful Spotify, Daniel Ek, citat de Axios.

Ek a mai spus că Spotify va lansa, pe lângă avertismentele de conținut, un hub ”cuprinzător” pe tema Covid-19 cu link-uri către podcasturi de la CNN, BBC și către site-ul oficial al OMS. Cu alte cuvinte, Spotify s-a angajat să eticheteze corect posibilele surse de dezinformare sau să le șteargă dacă e cazul.

Cu toate astea, episodul podcastului lui Joe Rogan care a stat la baza întregii controverse (îl găsești aici) nu doar că nu este înlăturat, dar nu este nici măcar etichetat așa cum Spotify spune că o va face. În acel episod, invitatul lui Rogan a spus că oamenii au fost hipnotizați să creadă în eficacitatea vaccinurilor și că spitalele au avut un stimulent financiar pentru a clasifica decesele ca fiind cauzate de Covid-19. Poate e prea devreme să cerem etichetarea corectă, poate noile reguli nu se aplică retroactiv, poate încă lucrează la implementarea corectă. Se pot găsi o mulțime de ”poate”, însă te-ai fi așteptat ca episodul care a stârnit tot scandalul să fie primul element asupra căruia se aplică noile reguli.

Șeful Spotify a ținut să accentueze că platforma pe care o conduce nu va fi un loc în care artiștii sau cei care crează conținut o să fie cenzurați. Comentariul, deși nu-l numește direct, se adresează lui Joe Rogan și podcastului acestuia.

Știm că trebuie să jucăm un rol esențial în sprijinirea expresiei artistice, echilibrând-o în același timp cu siguranța utilizatorilor noștri. În acest rol, este important pentru mine să nu ne asumăm poziția de cenzori de conținut, asigurându-ne în același timp că există reguli și consecințe pentru cei care le încalcă”, a declarat șeful Spotify.

Deși este de lăudat că Spotify a decis să implementeze măsuri de combatere a dezinformării, e lesne de înțeles că în spatele acestei decizii nu a stat nici preocuparea pentru siguranța utilizatorilor și nici preocuparea pentru adevărul științific. În spatele ei a stat pierderea de capital și reputația pătată pe care, acum, Spotify o are. Asta fără să mai punem la socoteală faptul că regulile sunt destul de superficiale și, aparent, nu se aplică cum trebuie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *