BOR obligată să ofere informații în baza legii 544
Un precedent legal interesant a avut loc în România în perioada aceasta, anume obligarea Bisericii Ortodoxe Române să se supună legii 544 din 2001. Tribunalul București a luat această decizie după ce BOR a fost acționată în instanță de o redacție de știri.
După ce a fost întrebată de Să fie lumină despre proveniența și suma totală de bani publici pe care i-a primit de la instituții ale statului, BOR a refuzat constant să ofere aceste detalii argumentând că legea 544 nu li se aplică pentru că nu sunt instituție publică. Asta după ce au amânat până în ultimul moment să ofere orice fel de răspuns.
Dincolo de ipocrizia evidentă –nu e instituție publică, dar beneficiază la maxim de bani publici– BOR pare să se consideră deasupra legii și a normelor democratice. Controlul și verificarea din partea societății civile sunt instrumente de care o democrație nu doar că dispune, dar de care are nevoie pentru a supraviețui.
Să fie lumină nu e la prima întâlnire cu BOR și au o mulțime de materiale în care prezintă excesele și neregulile din cadrul acestei instituții. De dată asta, însă, redacția a decis să-i dea în judecată pe baza refuzului de a oferi informații legate de banii publici pe care îi primește. Instanța a hotărât că BOR, primind bani de la instituții ale statului, este obligată să se supună legii 544. Legea oferă acces liber şi neîngrădit al oricărei persoane din România la informaţii de interes public. E foarte simplu.
Interesant de notat este faptul că hotărârea instanței a fost declarată definitivă încă din februarie 2022 (redacția a amânat anunțul din cauza războiul din Ucraina), dar nici până acum BOR nu a oferit jurnaliștilor informațiile care au stat la baza procesului. Chiar și în aceste momente BOR se dovedește sfidătoare cu privire la interesul public și la modalitățile de control pe care democrația le oferă.
Redacția Să fie lumină va aștepta motivația instanței, iar dacă BOR va refuza să comunice informațiile cerute chiar și după acest fapt, va demara procedurile pentru aplicarea unui executor judecătoresc.
Decizia Tribunalului București de a obliga BOR să respecte legea 544 pentru banii publici este o decizie de bun-simț, sigur, dar una care e foarte importană pentru ce se va întâmpla de acum încolo. Poate BOR își va schimba comportamentul, poate nu, important este că în fața justiție argumentul Bisericii Ortodoxe Române –„sunt mai presus de lege”– nu funcționează.
Articole asemănătoare
Americanii nu mai acordă atenție războiului din Ucraina. Interesul în online a scăzut de 22 de ori
Ce este un NFT și de ce este văzut cu scepticism?
Iranul încarcerează două jurnaliste pentru „conspirație și complicitate”
Meta trece de la amenințări la fapte: va bloca știrile pentru utilizatorii din Canada
O rafinărie din Polonia cumpără un grup local media și astfel amenință democrația din țară