Facebook adoptă o nouă politică prin care descurajează discriminarea: cum vor fi schimbate reclamele

Facebook ia măsuri contra discriminării și declară că nu vor mai exista reclame care au ca țintă anumite grupuri etnice sau regionale. Totodată, această politică împotriva discriminării în distribuirea de reclame se extinde și asupra diferențelor de vârstă sau de gen.

Compania decide să adopte o atitudine comercială prin care se dorește interzicerea segregării pe platformele sale prin eliminarea prejudecăților legate de vârstă, gen sau etnie . Mai exact, Facebook a comunicat faptul că, în Statele Unite ale Americii, anunțurile comerciale care implică ocuparea forței de muncă, împrumuturile bancare și domeniul imobiliar nu vor mai ține cont de aceste caracteristici ale utilizatorilor și se vor adresa unei populații generale, neîmpărțită pe criterii discriminatorii, relatează techcrunch.com.

Această politică va fi implementată în toate serviciile prin care pot fi cumpărate drepturi de a afișa reclame pe platformele companiei, inclusiv Instagram Promote și Ads Manager. Mai mult, Facebook a anunțat că își va extinde biblioteca online în care pot fi căutate anunțuri și că aceasta va conține și anunțurile imobiliare.

Inițial creată ca răspuns la îngrijorările privitoare la dezinformarea politică, biblioteca permite utilizatorilor să observe un istoric al anunțurilor și al reclamelor și să acceseze o bază de date cuprinzătoare, iar extinderea ei reprezintă un pas în față în lupta împotriva dezinformării. Facebook declară că versiunea exstinsă a bibliotecii va putea fi accesată de pe 4 decembrie și susține că intenționează să integreze și anunțuri despre locuri de muncă și împrumuturi bancare.

Vicepreședintele de Marketing al Facebook, Graham Mudd, a declarat că Facebook a avut grijă să informeze și să sfătuiască agențiile de publicitate despre cum să se alinieze noilor reguli și cum să se folosească de servicii atât în mod etic, cât și în mod productiv. Acesta a spus că acum agențiile de publicitate trebuie „să invețe din nou cum să folosească platforma, având în vedere aceste restricții.”, conform techcrunch.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *