Europa Liberă: 5.3 milioane de lei pentru campania Vioricăi Dăncilă de la TV. Digi24, singurul post fără contract de publicitate cu PSD
O investigație realizată de Europa Liberă arată câți bani au cheltuit social-democrații pentru promovarea în mass-media a candidatului Viorica Dăncilă pentru funcția de președinte. În capul listei se află două instituții media cunoscute, România TV și Antena 3, în timp ce Digi24 a fost singura televiziune care nu a avut contract cu PSD pentru alegerile prezidențiale.
Cele mai bănoase contracte încheiate de Partidul Social Democrat au fost cu postul familiei Voiculescu, de 1.965.486 de lei (aproximativ 410.000 euro), și cu RTV – 3.077.180 de lei (aproximativ 640.000 euro). Ceva mai puțin au primit Realitatea TV (113.349 de lei) și B1 TV (217.850 de lei), arată Romania.europalibera.org.
De pe listă lipsește postul Digi24, care nu a încheiat niciun contract de promovare cu social-democrații.
Pentru aparițiile TV, formațiunea politică condusă în prezent de Marcel Ciolacu a cheltuit peste 5.3 milioane de lei în timpul campaniei prezidențiale de la sfârșitul anului trecut. Totuși, cei mai mulți bani au fost alocați primului tur – în a doua rundă a alegerilor, s-a remarcat că PSD a folosit doar 10% din cât a cheltuit în prima lună de campanie.
Citiți mai multe pe Romania.europalibera.org.
Articole asemănătoare
Amnesty International își suspendă activitatea în India, după ce guvernul i-a înghețat conturile
Jurnalistele iraniene, inculpate pentru că nu au purtat hijab la doar o zi după ce au fost eliberate
După trei ani, jurnalista australiană Cheng Lei a vorbit din închisoarea chineză: „Cel mai mult îmi lipsesc copiii mei”
O nouă problemă de securitate pentru TikTok: compania ar suferi de o scurgere de date
Editiadedimineata.ro: Cercetătorii români vor propune Chinei o soluție pentru criza medicală a momentului