Elon Musk, reacție deplasată la adresa Kamalei Harris, după tentativă de asasinat a lui Trump
Elon Musk își continuă tirada împotriva Kamalei Harris, candidata partidului Democrat pentru președinția SUA, cu o postare deplasată pe X, fosta Twitter. După tentativă de asasinat de ieri asupra lui Donald, Musk a reacționat și a sugerat că e ciudat că Biden sau Kamala nu au suferit tentative similare.
Postarea inițială, publicată ieri, a fost ștearsă de Musk, însă comentariul său a uimit utilizatorii și a fost distribuit masiv pe X. În postarea originală, miliardarul a redistribuit postarea altui utilizator –care întreba de ce se încearcă uciderea lui Trump – și a adăugat că „nimeni nu încearcă să-l asasineze pe Biden sau Kamala”.
Sugestia lui Musk, dincolo că încalcă orice regulă de bun-simț, este fix retorica pe care extremiștii de dreapta și ultraconservatorii susținători ai lui Trump au îmbrățișat-o. Radicalizarea și dorința de a vedea o tentativă de asasinat și pentru candidatul partidului Democrat au devenit norma în grupurile extremiste.
Bineînțeles, Musk are tot interesul de a juca această carte și a-l ajuta pe Trump în campania sa electorală, după ce fostul președinte i-a promis un post de conducere în componența administrației sale dacă va câștiga alegerile. Nu e prima dată când Musk face postări dubioase cu privire la Kamala Harris sau Joe Biden. În iulie a postat un clip deepfake cu Kamala, în care era atacat Joe Biden, iar înainte de dezbaterea dintre Trump și Harris, a distribuit o imagine generată de AI ce o înfățișa pe Kamala într-o uniformă de dictator comunist.
Între timp, însă, Musk a șters comentariul despre tentativele de asasinat asupra lui Biden sau Harris și a încercat să prezinte totul ca fiind o glumă. Într-o serie recentă de postări, Musk spune că a făcut o glumă pe care lumea n-a gustat-o.
„Ei bine, o lecție pe care am învățat-o este că doar pentru că spun ceva unui grup și ei râd, nu înseamnă că va fi atât de hilar ca o postare pe 𝕏. Se pare că glumele sunt mult mai puțin amuzante dacă oamenii nu cunosc contextul și dacă mesajul este transmis prin text”, a declarat Elon Musk.
Scuza, la fel de proastă ca presupusa glumă, nu face decât să demontreze cât de laxă a devenit moderarea pe X, fosta Twitter, și cum conținutul de pe platformă a ajuns să fie tot mai extremist și toxic, iar Musk este în capul listei când vine vorba de asfel de postări.
Articole asemănătoare
În 2020, jurnaliștii din toată lumea și-au pus viața în pericol pentru a informa de la fața locului
Piața criptomonedelor suferă în continuare. Bitcoin a scăzut sub 19.000 de dolari
Primele urmări ale dezvăluirilor despre Twitter: compania face schimbări structurale
Șeful diplomației germane cere României să cheme Comisia de la Veneția
Poliția rusă a descins la domiciliul jurnalistului Roman Dobrokhotov, fondatorul publicației Insider