După Colectiv. Un salt dureros în presa din trecut
Vineri, 30 octombrie 2015 – în jurul orei 21:00 începe concertul. Trupa Goodbye to Gravity își lansa un nou album, ”Mantras of War”.
În jurul orei 22:30, efectele pirotehnice au fost pornite. Cele două artificii erau puse la o distanță neregulamentară de stâlpul capitonat cu burete – doar trei metri despărțeau scena de stâlp.
La ora 22:32 a fost înregistrat primul apel la numărul de urgență 112. Unul dintre cele mai complete articole din zilele de după incendiu este acesta, de pe Digi24.ro. De altfel, într-un articol mai vechi, am menționat faptul că postul de televiziune a fost printre primele care să dea detalii de la fața locului. Filmarea și discuția dintre prezentatorul emisiunii – care a amânat subiectul discutat anterior pentru evenimentul aflat în desfășurare în preajma Maternității Bucur – și reporterul de pe teren arată confuzia care domnea în acele prime momente.
CITIȚI ȘI: Postările de Facebook, mărturii ale tragediei din Colectiv
Primele informații spuneau că ar fi fost vorba despre o explozie – ipoteză susținută până mai târziu, în aceeași seară. Tot în acele momente se vorbea despre zeci de răniți – mai târziu având să aflăm că numărul acestora era de ordinul sutelor. De menționat este faptul că primele cifre au fost date de către martori, persoane din vecinătate sau primii care au reușit să iasă din club.
”Sunt cel puțin patru victime, peste 4 mașini de pompieri dar nu se văd flăcări – nu e niciun incendiu (…) Sunt câteva sute de persoane afară (…) Înauntru erau aproximativ 80-90 de persoane la momentul producerii exploziei, astea sunt primele informații pe care am putut să le strângem”, a spus corespondentul.
Articolul de care am amintit mai sus precizează, asemenea altor publicații (Hotnews, de exemplu, sau Agerpres), că la aproape o oră de la producerea incendiului se vorbea deja – neoficial – de 17 persoane decedate. Un pic după miezul nopții, ministrul de Interne de atunci, Gabriel Oprea, a specificat că numărul victimelor se ridică la 25.
La 12:36 (ora este aproximativă), Oprea a mai anunțat că încă o persoană a decedat, dar și că Parchetul a început ancheta.
Imediat după se fac apeluri pentru donarea de sânge, se anunță Comitetul pentru Situații de Urgență, dar și că procurorii au deschis un dosar in rem. În același timp, Poliția făcea cercetări în interiorul clubului.
Puțin după ora 2 este anunțat decesul unei persoane neidentificate, aflată la Spitalul Universitar. La acest moment, bilanțul răniților este neclar, dar curând se va constata că există peste 140 de persoane internate.
La ora 3 noaptea, reprezentanții Primăriei Sector 4 afirmă că localul avea autorizație, dar fusese amendat pentru lipsă de personal calificat. O zi mai târziu, Raed Arafat va dezvălui că deși localul avea dreptul să funcționeze, acesta nu avea autorizație pentru un număr mare de persoane.
Un alt aspect important de menționat este că după ce șocul haosului din primele zile a trecut, au apărut voci care să conteste condițiile din spitalele noastre. Încă din primele ore, Raed Arafat și Nicolae Bănicioiu – pe atunci ministru al Sănătății – au început inspecția unităților de îngrijire medicală. În timp ce autoritățile susțineau sus și tare că arșii au parte de toate tratamentele de care au nevoie, n-a ținut mult. La sfârșitul lunii noiembrie – începutul lunii decembrie, deja existau dovezi clare că moartea, care deja survenea la mai mult timp de la internare, era din cauza microbilor, a condițiilor impropii. S-a cerut transportarea pacienților aflați în situații sensibile în alte țări, care aveau necesarul îngrijirii acestora. Răspunsul din partea autorităților a fost, însă, negativ – sau a venit mult prea târziu.
Firesc, presa a adunat ca într-un album întunecat mărturii cutremurătoare din partea cadrelor medicale, a pompierilor, a familiilor și a supraviețuitorilor. La trei ani de la incendiu, Corina Ioniţă a povestit ce au însemnat pentru ea anii de după Colectiv. Și Andra Marin, o adolescentă în vârstă de doar 17 ani, a vorbit despre ce a văzut și ce a trăit. Mărturia unui pompier care a participat la stingerea incendiului din clubul Colectiv, mărturia unei asistente medicale: „Săreau arşi pe mine, urlau, mă implorau“ sunt câteva dintre exemple.
Articole asemănătoare
Noii algoritmi Facebook fac ravagii printre brandurile românești. Sau nu?
Cele mai mari dezinformări ale propagandei Rusiei în anul 2018
Cine este și ce vrea GDPR de la companiile românești. De vorbă cu Liviu Florescu, Manager Craft Interactive [INTERVIU]
Era conversațiilor private – între Whatsapp, Threema și Signal
Reuters a retras o investigație majoră despre hackeri de închiriat, după un ordin judecătoresc indian