Doi jurnaliști din India, printre favoriții pentru premiul Nobel pentru Pace
Doi jurnaliști indieni, fondatori ai unuia dintre cele mai cunoscute site-uri de fact-checking, se află printre favoriții pentru Premiul Nobel pentru Pace.
Pratik Sinha și Mohammed Zubair luptă împotriva dezinformării din India, dezmințind poveștile false care circulau pe rețelele de socializare și denunțând discursul instigator la ură îndreptat împotriva musulmanilor, relatează The Time.
Site-ul AltNews a fost lansat în februarie 2017 și a intrat în atenția autorităților prin materialele care critică și dezmint afirmațiile despre minorități ale oficialilor guvernamentali. În iunie, Zubair a fost arestat pentru un meme pe care l-a postat pe Twitter în urmă cu patru ani, iar anterior a primit amenințări cu moartea.
Arestarea a fost condamnată rapid de alți jurnaliști și organizații. Într-o declarație din 28 iunie, Editors Guild of India a declarat: „Este evident că vigilența alertă a AltNews a fost resimțită de cei care folosesc dezinformarea ca instrument pentru a polariza societatea și a stârni sentimente naționaliste”.
Alte nominalizări
Alte persoane numite de The Time ca fiind printre favoriții pentru câștigarea premiului Nobel pentru Pace se numără politicianul belarus de opoziție Sviatlana Tsikhanouskaya, prezentatorul britanic de emisiuni despre natură David Attenborough, Organizația Mondială a Sănătății, activista de mediu Greta Thunberg, Papa Francisc, ministrul de externe din Tuvalu, Simon Kofe, și guvernul de uniune națională din Myanmar, dar și președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Comitetul Nobel norvegian va anunța vineri, la 12:00 (ora României), câștigătorul Premiului Nobel pentru Pace.

Articole asemănătoare
Polițistul otrăvit cu Novichok în cazul Skripal dă în judecată instituția pentru care a lucrat
Meta va permite creatorilor de conținut să câștige bani pentru clipurile cu muzică licențiată
Editiadedimineata.ro: Premierul britanic a constatat că are probleme cu vederea, după infectarea cu noul coronavirus
Vine Apocalipsa? Cum s-a transformat o știre din Austria într-un fake news românesc: cazul Blackout
Australia vrea pedepse mai aspre pentru platformele de social media care nu reușesc să combată dezinformarea