Discuții aprinse, idei diferite, jigniri – toate motivele pentru care invitații sunt dați afară din emisiuni
În urmă cu mai puțin de o săptămână, un prezentator nu și-a mai putut stăpâni nervii și și-a dat un invitat afară din platou, chiar în direct. Ieșirea a avut loc în timpul celei mai cunoscute emisiuni de la postul respectiv, și nu este prima oară când un personaj politic este dat afară sau pleacă din proprie inițiativă de la un post TV.
NERVI NECONTROLAȚI
Cel mai recent episod îi are în centrul atenției pe Mihai Gâdea, moderatorul emisiunii ”Sinteza Zilei” de pe Antena 3, și purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă. Un alt personaj important în poveste este reprezentantul în platou al PSD, Șerban Nicolae. Oamenii politici au intrat într-o discuție aprinsă despre șefa ICCJ, Cristina Tarcea, şi Rodica Stănoiu, fostul ministru al Justiţiei în cabinetul Năstase, care s-a finalizat odată cu intervenția abruptă a realizatorului.
A urmat un schimb de replici nepotrivit: omul de televiziune i-a comunicat național-liberalului că ”se face de râs”, iar Dancă a afirmat că este o „manipulare tipică pentru Antena 3“. Moderatorul a solicitat de două ori producției să îi taie microfonul invitatului, spunându-i și să iasă. Reacția și mai vehementă a venit imediat după, când Gâdea l-a întrebat pe purtătorul de cuvânt al PNL dacă are nevoie de bodyguarzi pentru a pleca.
Mihai Gâdea: ”Pentru că domnul Dancă este foarte activ în această seară şi este un lucru minunat. Dvs. cum o evaluaţi ca ministru pe doaman Rodica Stănoiu?”
Ionel Dancă: ”Despre doamna Stănoiu ştiu că participa la acele şedinţe din Kiseleff unde se decidea unde să i se deschidă dosar penal”
Şerban Nicolae:”E un mincinos”
Mihai Gâdea: ”Dar lăsaţi-l un pic, să mintă până la capt. (către Dancă) Deci în opinia dvs., ceva nasol, nu? Doamna Tarcea ştiţi ce făcea pe vremea doamnei Stănoiu?”
Ionel Dancă: ”Nu ştiu.”
Mihai Gâdea: ”Vă zic eu, mai documentaţi-vă, dacă tot aţi fost jurnalist şi vă faceţi de râs. Era secretar de stat, era numărul doi în Justiţie. Mulţumesc!”
Ionel Dancă: ”Nu doamna Tarcea participa la şedinţele din Kiseleff, asta este iarăşi o manipulare tipică pt Antena 3. Să spuneţi că doamna Tarcea a participat la şedinţele din Kiseleff…”
Mihai Gâdea: ”Am spus eu aşa ceva?”
Ionel Dancă: ”Păi nu, dar aţi spus-o în contextul în care…”
Mihai Gâdea: ”Opriţi-i microfonul, domnului Dancă. Dacă vreţi, rămâneţi până la final, dacă nu, puteţi pleca. Hai, la revedere!”
Ionel Dancă: ”Aşa ceva? Aşa ceva, domnule Gâdea? Să vă fie ruşine! Faceţi de râs…”
Mihai Gâdea: ”Tăiaţi-i microfonul. Hai, la revedere!”
Ionel Dancă: ”Distrugeţi o ţară cu toată manipularea dvs.”
Mihai Gâdea: ”Afară! Vreţi să vă dau afară cu bodyguarzii? Afară! Afară! Afară! Tăiaţi-i microfonul!”
Ionel Dancă: ”Cu toată manipularea dvs… apăraţi infractorii! Aveţi o responsabilitate… Mihai Gâdea: Afară, n-auziţi?”
Momentul a fost postat și de către purtătorul de cuvânt al PNL, pe pagina sa de Facebook.
Românii trebuie să știe adevărul, nu trebuie să se mai lase manipulați! Haideți să scăpăm țara de infractorii care ne guvernează, ieșiți la vot pe 26 mai pentru a apăra România de cei care vor să ne scoată din Europa, votați la referendum pentru dreptate și adevăr. Angajamentul nostru european este pentru o justiție independentă și o guvernare în beneficiul tuturor românilor. #RomâniaFărăPSD
Gepostet von Ionel Danca am Freitag, 29. März 2019
Nu este prima oară când reprezentantul PNL și omul de presă se află în contre: în urmă cu un an și ceva, în februarie 2018, Mihai Gâdea a făcut un comentariu nepotrivit în urma unei discuții despre fosta șefă a DNA, care – spuneau invitații și moderatorul – ar fi trebuit să-și dea demisia după acuzațiile aduse de mai mulți oameni publici, printre care și Vlad și Andreea Cosma (ex-PSD), la adresa procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie Ploieşti.
La un moment dat, moderatorul se ridică de la locul său și se apropie de PNL-ist pentru a-i explica ”așa, ca de la om la om”. După ce a încercat să îi explice situația, Gâdea a afirmat vizibil nervos „Să nu plece! Pupaţi-o în c*r pe Kövesi. Pupaţi-o, domnule, în c*r pe Kövesi”. De menționat este faptul că, totuși, Dancă nu a părăsit de această dată platoul.
UN (FOST) LIBERAL, DAT AFARĂ DE DOUĂ ORI ÎN CÂTEVA LUNI
Mihăiță Calimente – ex-PNL, actualmente independent și președintele Comisiei speciale pentru controlul activității SIE – a fost dat afară din platou în anul 2014 de două ori, de la două televiziuni diferite: RomâniaTV și Antena3.
În primul caz, prezentatoare emisiunii ”România te privește” de la RTV a întrerupt discuția cu Calimente și l-a poftit afară, spunându-i că ”nu are bun simț”. Acest episod se petrecea în luna august a anului 2014. Peste două luni, în preajma alegerilor prezidențiale, același personaj a fost rugat să părăsească platoul emisiunii lui Răzvan Dumitrescu, de pe Antena3. Discuția a pornit de la argumentele oferite de deputatul liberal privind refuzul actualului președinte al României, Klaus Iohannis, de a participa la dezbateri impuse de contracandidatul său, Victor Ponta (PSD pe vremea aceea).
Picătura care a umplut paharul pentru prezentatorul de la Antena 3 a fost o acuzație lansată de deputat, în care acuză postul că nu ar fi obiectiv.
”Dumneavoastră aveţi problema asta şi îmi aduce aminte cât v-am admirat atunci când l-aţi pus la punct pe domnul Băsescu, iar acum nu mai sunteţi subiectiv, acum sunteţi părtinitor. Dacă dumneavoastră îmi arăţi vreun moderator din Vest care îşi bate joc de un invitat…”, a afirmat Mihăiță Calimente, apoi a fost rugat de către Răzvan Dumitrescu să plece.
AU PĂȚIT-O ȘI MEMBRI PSD
Totuși, național-liberalii nu sunt singurii care au fost invitați să părăsească platoul. În urmă cu zece ani, Andreea Crețulescu de la RealitateaTV (pe atunci nu exista RTV) l-a invitat pe deputatul Eugen Nicolicea (PSD) să iasă din platou, după ce acesta i-a atras atenția că aceasta a ”îndrăznit” să-l critice pe blog, vorbindu-i urât la final.
„Aţi luat apărarea corupţilor pe blog în momentul în care am făcut un proiect de lege (…) Toată presa m-a laudat cu excepţia dumitale care ţi-ai permis să mă jigneşti că aşa te-a crescut mă-ta…”, i-a spus Nicolicea jurnalistei, care i-a cerut să plece.
După ce parlamentarul social-democrat a refuzat, mai mulți membri ai staff-ului au intervenit, înconjurându-l. Nicolicea a susținut că nu are de ce să plece şi a refuzat să dea jos de pe sacou lavalierele.
Și Codrin Ştefănescu a fost dat afară din cadrul unei emisiuni din februarie 2017, de această dată de la Antena3. Dana Chera, prezentatoarea „La ordinea zilei“, l-a rugat pe secretarul-general să-și retragă remarcile injurioase la adresa deputatului PNL Răzvan Prişcă, despre care a afirmat că vorbeşte ca o râşniţă, e setat de la partid cu cheiţa, e peltic şi vorbeşte non-stop“. Jurnalista a rugat regia să îi întrerupă lavaliera social-democratului, catalogând comportamentul acestuia drept inadmisibil.
Refuzul social-democratului de a-și retrage jignirile au făcut-o pe moderatoare să-l poftească afară. Înainte de a ieși, acesta a spus: „Domnule Prişcă, rămâneţi aici cu Dana Grecu care susţine PNL“.
CAZUL LUI DRAGOȘ BUCURENCI
De partea societății civile, a pățit-o și activistul Dragoș Bucurenci, la RealitateaTV. Fiica lui Maricel Păcuraru, acționar al postului Realitatea TV, i-a sugerat acestuia, în timpul pauzei publicitare, să părăsească emisiunea „Acasă la Oamenii Realității”. Acest episod avea loc în luna iulie 2018.
Motivul descris de Bucurenci a fost că și-ar fi permis să îl contrazică pe reprezentantul BOR, Vasile Bănescu, să critice Biserica Ortodoxă Română și să o întrebe ”de ce călătorește cu avionul duminica dimineață când credincioșii adevărați merg la slujbă”. La rândul ei, Alexandra Păcuraru a spus că s-a simțit jignită și sfidată, din considerente religioase, conform Paginademedia.
Ulterior, activistul a explicat pe pagina personală de Facebook episodul: ”Din păcate, în loc să vorbim despre miting, emisiunea a început cu un lung solilocviu al d-lui Bănescu din care am aflat că românii pleacă din țară pentru că le e dor de valorile bisericii ortodoxe, pe care se duc să le caute în Occidentul primitor. Când mi-a venit rândul, am povestit că eu știu români care au plecat din pricina valorilor conservatoare promovate de biserica ortodoxă. Intervenția mea a stârnit nu numai mânia firească a d-lui Bănescu, ci și urgia prezentatoarei, care și-a abandonat complet rolul de moderator, exact cum o văzusem în înregistrarea de pe Internet, de care, de altfel, i-am și adus aminte. La un moment dat mi-a spus că am greșit emisiunea, ceea ce era, deja, de domeniul evidenței…”.
Bucurenci a povestit, la finalul postării de pe social media, și că s-a mai întâmplat o singură dată să părăsească o emisiune, în anul 2006, însă a luat singur decizia, fără să îi fie comunicat de către prezentator: ”Singura dată când am mai părăsit un platou de televiziune în timpul emisiei a fost pentru a nu continua o dezbatere cu Corneliu Vadim Tudor. Dar atunci, în 2006, am plecat eu, din proprie inițiativă”.
MANDACHI A PLECAT DIN PROPRIE-INIȚIATIVĂ
Un alt membru al societății civile, Ștefan Mandachi, a luat și el decizia să părăsească o emisiune a postului Realitatea – ceva mai recent, însă. La sfârșitul lunii martie a acestui an, antreprenorul a fost prezent în platoul România 2019, prezentată de Cozmin Gușă, în cadrul unei discuții despre infrastructură.
Omul de afaceri a afirmat pe blogul său că a ales să plece pentru că discuțiile deveneau prea politice, dar și pentru că dorea să lucreze la documentarul său.
„Am precizat din start că accept invitaţia în emisiune dacă nu vor fi dezbateri politice şi am fost asigurat că, deşi vor fi invitaţi politicieni, tema centrală va fi autostrada din Moldova. Aşa a şi fost. Toţi invitaţii prezenţi în platou m-au felicitat (m-au lăudat poate prea mult) şi au pus pe tapet în mod obiectiv problema autostrăzii spre Suceava. Moderatorul a insistat că avem nevoie stringentă de autostrăzi şi a promovat #şîeu de zeci de ori pe ecran în timpul emisiunii (ca un concetăţean sucevean). Când discursurile din platou au căpătat unele accente politice, m-am retras, mai ales că aveam şi de lucru la documentarul meu, dar şi datorită faptului că nu mă (prea) pricep la politică”, a scris Ștefan Mandachi.
În majoritatea cazurilor, ieșirile din direct țin de diferențele de gândire dintre invitați și moderatori – excepție fac ultimele două cazuri, când persoanele implicate au considerat că nu mai pot face parte din discuție pentru a evita un conflict sau pentru că nu era de competența lor. Nu sunt excluse, desigur, cazurile în care una dintre părți, fie el jurnalist, fie el invitat, a depășit limitele bunului simț, folosind cuvinte jignitoare.
Articole asemănătoare
Cât de diferiți sunt finlandezii și americanii, atunci când vine vorba de fake news
Cum încearcă Rusia să dezbine Occidentul: Cinci narațiuni folosite pentru dezinformare
Rusia vrea să pedepsească cu 15 ani de închisoare răspândirea informațiilor ”false” despre armată
Europenii vor ca NATO să sprijine Ucraina în fața agresiunii ruse
Meta introduce norme de etică cu privire la folosirea influencerilor virtuali