Deepfake-uri și încercări de influențare marchează campania electorală din Ungaria
Pe măsură ce alegerile din Ungaria se apropie, Uniunea Europeană se află într-o situație dificilă: deși s-a angajat să oprească interferența electorală prin dezinformare, a promis de mai multe ori că nu se va implica în alegerile naționale – ceea ce oferă conducerii de la Budapesta premisa perfectă pentru a manipula alegerile într-un context politic deja tensionat, fără prea multe temeri că UE va lua măsuri concrete, Bruxelles-ul încercând să evite noi acuzații de influențare a rezultatelor.
Inteligența artificială este utilizată pentru a produce videoclipuri false despre candidatul opoziției, Péter Magyar. Aceste videoclipuri sunt difuzate în principal de aliații apropiați ai prim-ministrului Viktor Orbán.
Când a fost întrebat dacă UE poate face ceva în legătură cu dezinformarea generată de AI în Ungaria, comisarul european pentru democrație și justiție, Michael McGrath, a declarat într-o conferință de presă că „manipularea informațiilor străine, interferența și dezinformarea pot proveni, desigur, de oriunde. Pot proveni din interiorul Uniunii Europene”.
El a mai spus că este important să se răspundă la încercările de interferență „indiferent de unde provin”, dar a adăugat ulterior pentru Politico că „Comisia nu intervine în desfășurarea alegerilor naționale”.
Dar situația se dovedește și mai dificilă, întrucât videoclipurile deepfake referitoare la principalul adversar al lui Orban sunt, de asemenea, împotriva UE. Într-un astfel de videoclip, președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, și liderul opoziției conduc pe o autostradă mărginită de copaci. Magyar, care ține volanul, se întoarce către von der Leyen când ajung la o intersecție: la stânga spre Bruxelles sau drept spre Ungaria. „Nu-ți face griji, Ursula, eu aleg întotdeauna stânga”.
Consultanță de la Kremlin pentru Budapesta
Mai mult, Financial Times a văzut propunerile unei firme de consultanță conduse de Kremlin pentru campania de menținere a lui Orban la putere. Pentru a face acest lucru, firma propune să-l contrasteze pe Orbán, un „lider puternic cu prieteni la nivel global”, cu principalul său rival Péter Magyar, o „marionetă a Bruxelles-ului fără sprijin extern”, folosind în același timp „atacuri informaționale” împotriva lui Magyar, prezentându-l ca pe o marionetă a UE.
Publicația independentă VSquare a raportat weekendul trecut că trei ofițeri ai agenției de informații militare ruse GRU au fost detașați la ambasada din Budapesta.
Se crede că cei trei lucrează pentru Serghei Kirienko, șeful adjunct al cabinetului lui Putin, care a coordonat anterior campanii similare derulate de Social Design Agency în alte țări.
Tensiuni între Ucraina și Ungaria, întreținute de deepfake-uri
Utilizarea deepfake-ului în Ungaria a apărut și într-o operațiune anti-Ucraina condusă de Rusia. După ce autoritățile maghiare au reținut șapte angajați ai unei bănci ucrainene care transportau valută și aur pe teritoriul Ungariei, imagini generate de inteligența artificială care ilustrau incidentul au fost publicate mai întâi de Ripost, un tabloid controlat și finanțat de partidul Fidesz al prim-ministrului maghiar Viktor Orban, apoi pe conturi false de socializare, conform Kyiv Independent.
Potrivit agenției de verificare a faptelor Vastagbor, postarea a atras rapid un număr neobișnuit de mare de reacții pe Facebook. În timp ce articolele Ripost primesc de obicei între 10 și 200 de reacții, postarea care conținea imaginile a strâns aproximativ 48.000. Agenția a concluzionat că aproximativ 99% dintre conturile care au reacționat la postare erau boți.
„Majoritatea au nume românești sau moldovenești, ceea ce înseamnă că rușii reutilizează profiluri false create pentru a influența alegerile din Moldova”, a afirmat Vastagbor în raportul său.

Articole asemănătoare
Alte patru instituții media din Rusia, interzise de Uniunea Europeană
Facebook, criticată pentru lipsa de reacție privind conflictul din Etiopia
Freedom House: Serbia, Muntenegru și Ungaria nu mai sunt democrații, ci regimuri hibride
Demonizarea Uniunii Europene, un salt în spate de la visul unei Românii democratice
Editiadedimineata: N-ai mai putut ajunge la Ierusalim? Lasă mesaje online, care vor fi depuse la Zidul Plângerii