Decizie finală a CNA. Judecătorii au ajuns la un consens în cazul fake news-ului difuzat de Antena 3
În urmă cu o lună, Curtea de Apel București a emis o primă sentință privitoare la cazul în care Consiliul Național al Audiovizualului a amendat Antena 3, din cauza difuzării unei știri false despre Alianța Vestului, relatează Adevărul.ro.
Știrea prejudicioasă despre alianța celor patru primari a fost transmisă pe post la data de 9 decembrie 2018, în cadrul emisiunii News Magazine. Caracterul malițios al materialului prezentat s-a făcut remarcat încă din titlurile pe care Antena 3 le-a folosit: ”Plan de ultimă oră: cei patru care vor să rupă Vestul” și ”Manevre pentru ruperea României”.
În timpul difuzării, atât moderatorul emisiunii, cât și alte personalități, precum Alexandru Cumpănașu, au susținut că primarii liberali ai celor patru orașe (Timișoara, Cluj-Napoca, Arad și Oradea) plănuiesc să desprindă Transilvania de restul României, obținând independența economică și politică.
Din cauza acestor afirmații nefondate, CNA-ul a decis să amendeze postul de televiziune cu 5.000 de lei, pentru încălcarea corectitudinii și imparțialității în informarea publicului. Antena 3 a contestat sancțiunea în instanță, susținând că ”afirmaţiile pe care Consiliul le-a reţinut în cadrul deciziei ca având natura contravenţională nu reprezintă informaţii, ci opinii, judecaţi de valoare”.
Decizia Curții de Apel București a fost una nefavorabilă postului de televiziune, judecătorii hotărând să mențină amenda de 5.000 de lei aplicată de CNA, în temeiul faptului că a fost încălcat dreptul fundamental la informație. Aceștia au susținut că ”afirmatiile prin intermediul cărora a fost prezentată alianţa celor 4 primari sunt eronate şi nu reflectă scopul alianţei, constituind astfel o informare eronată a publicului”, arată Adevărul.ro.
Totuși, decizia Curții de Apel București nu este una definitivă, existând posibilitatea de a fi atacată în recurs. În orice caz, lupta Antenei 3 pentru anularea acestei sancțiuni are, cel mai probabil, rădăcini principiale mai mult decât rădăcini pragmatice, după cum și cuantumul amenzii este mai mult unul simolic decât unul cu reală valoare economică.
Articole asemănătoare
Prim-ministrul Nicolae Ciucă reacționează cu privire la lista AUR a ”presei toxice”
Scenariul ”lovitură de stat dată de forțe străine”, un pericol pentru democrație
Propaganda rusă vrea un regim iliberal în România: „PSD are nevoie de un Salvini sau Viktor Orban”
Bogdan Stoica
Cum e site-ul, așa și partidul. O analiză a paginilor web a formațiunilor politice românești