De ce n-ar trebui să ne lăsăm influențați de investițiile Facebook în presă

Săptămâna trecută, gigantul tehnologic Facebook a anunțat că va investi nu mai puțin de un miliard de dolari în presă. O veste bună, dacă ar fi să luăm în calcul nevoia industriei de a se remodela, astfel încât să rămână relevantă într-o lume dominată de criza epidemiologică. Totuși, planul de investiție al companiei de pe Silicon Valley e mai repede o sabie cu două tăișuri, de pe urma căreia industria media va câștiga doar pe termen scurt.

Pe termen lung, Facebook mizează pe încheierea unor acorduri particulare, fără intervenția statelor, cu publisherii. Miza este determinată de reușita Parlamentului australian de introducere a Codului de negociere media, o lege ce va crea un precedent în medierea relalației dintre giganții tehnologici și publicațiile online. Nici data la care Facebook a anunțat investiția nu e întâmplătoare: la doar o zi de la aprobarea proiectului legislativ de către plenul parlamentar al Australiei.

Prezumție de nevinovăție

Să spunem că Facebook nu intenționează să influențeze opinia publică în favoarea sa.

Însă nu e pentru prima oară când compania lui Mark Zuckerberg aruncă pe piață un comunicat în care face o promisiune extraordinară: putem să înlocuim, la fel de ușor, bani pentru presă cu interzicerea reclamelor anti-vaccin, blocarea paginilor conspiraționiste sau politicile stricte împotriva discursului negaționist privind Holocaustul.

Însă toate aceste măsuri trebuie privite într-un context mai larg: Facebook a promis adoptarea acestor măsuri după ce opinia publică a realizat că aceeași platformă a permis – uneori chiar ajutat – răspândirea narativelor anti-vaccin, a conspirațiilor sau a discursului instigator la ură. Și că tot am menționat negarea Holocaustului: o analiză a Institutului pentru Dialog Strategic (ISD) din Marea Britanie, publicată în a doua parte a anului trecut, arată nu numai că Facebook nu ar fi luat măsuri proporționale cu problema, ci și că algoritmul platformei ar promova în mod activ fenomenul negării Holocaustului.

Cercetătorii au descoperit că introducerea termenului „holocaust” în bara de căutare a Facebook sugerează utilizatorului pagini cu conținut negaționist, care, la rândul lor, recomandă link-uri către editurile care vând literatură revizionistă și negaționistă.

Să ne amintim evenimentele din anul 2018, când Facebook a fost prinsă – mai mult sau mai puțin – cu ”mâța-n sac” – mă refer la rolul pe care rețeaua de socializare l-a jucat în influențarea alegerilor americane prin punerea la dispoziție a datelor cu caracter personal ale utilizatorilor. Ulterior, Facebook a început o rebranduire: din platforma care a pus profitul mai presus de siguranța utilizatorilor, a devenit acest luptător împotriva dezinformării.

Numai că, pe parcurs, a uitat să adopte și măsurile. Altfel nu poate fi explicat valul de dezinformare care continuă, și la trei ani de la scandalul Cambridge Analytica, să inunde platforma. Sau, după cum arată un articol publicat de BuzzFeed News, compania ar fi ignorat în mod fățiș derapaje discursive, pentru a nu supăra utilizatorii conservatori. Foști angajați ai Facebook descriu inclusiv rolul jucat de Mark Zuckerberg, CEO-ul companiei, care ar fi dat direct ordinul de a ignora dezinformarea publicată de personaje prolifice de dreapta.

Facebook vrea să decidă în continuare cine, când și cum

Revenind la industria media, încheierea unor acorduri între giganții tehnologici și publisheri ar echilibra balanța în privința câștigurilor realizate, dar ar și periclita poziția dominantă pe care o dețin companii ca și Facebook. De fapt, nu eventualele sume pe care Facebook ar trebui să le acorde publicațiilor online sunt problema cea mai mare a companiei, ci pierderea avantajului de gigant pe piață.

Cel mai bun exemplu pentru atitudinea de superioritate a companiei e chiar Australia: cu câteva zile înainte de votul de la Canberra, Facebook practic a interzis presei și utilizatorilor să mai distribuie articole australiene pe platforma sa. Nu a contat că, în adoptarea acestei tactici de forță, publicului larg i-a fost luat dreptul de a fi informat sau că la mijloc au picat și instituții publice de importanță majoră, ori că Facebook nu a inclus în măsură și paginile care propagă dezinformare.

Important era mesajul: Facebook decide ce, când și cum. Drept dovadă, a reușit să obțină măcar un compromis din partea Guvernului australian, care a făcut câteva amendamente la proiectul legislativ.

Mirajul miliardului de dolari se va dovedi a nu fi mai mult decât un exercițiu de marketing.

Cine pierde și cine câștigă

La o primă vedere, pare că industria media nu ar pierde mare lucru, ci ar câștiga un miliard de dolari. În realitate, ar pierde oportunitatea de a ajunge la un acord echitabil cu Facebook, dacă guvernele lumii nu pot să treacă peste imaginea frumos conturată a companiei de bun samaritean și vor ceda la ofertele aparent irezistibile ale gigantului.

La fel de mult va pierde și publicul care, deși nu joacă un rol direct în negocierea unor viitoare acorduri, pierde șansa unei prese cel puțin diverse. Explicația stă în spatele metodelor publisherilor de a rămâne pentru cât mai mult timp pe piață: în România, de exemplu, digitalizarea presei a venit și cu creșterea fluxului de informații, care nu a însemnat întotdeauna și mai multe informații. În schimb, din cauza prioritizării venitului din publicitate (un fenomen de înțeles, date fiind oportunităților limitate de finanțare), clickbaitul a devenit o metodă populară de a atrage cititori.

Câștigătorii din această ecuație sunt Facebook, care și-ar păstra măcar mirajul unei poziții dominante, și actorii care se folosesc de dezinformare în folosul propriu, a căror activitate va fi neîntreruptă atât de presiunile guvernelor asupra rețelei de socializare, cât și de presa a cărei primă grijă va fi supraviețuirea, iar mai apoi demontarea minciunilor.