De ce consiliile de supraveghere ale platformelor online sunt doar exerciții de PR

Mark Zuckerberg a introdus practica înființări consiliilor de supraveghere ca măsură de avarie atunci când o platformă de socializare ia o decizie de moderare care se dovedește controversată.

Ideea s-a născut încă din 2018 după ce Zuckerberg a avut o discuție cu un profesor de drept de la Harvard. Consiliul de Supraveghere al Meta s-a concretizat doi ani mai târziu și a intrat în atenția publicului în momentul în care Meta a decis să-i paseze responsabilitatea eliminării lui Trump de pe Facebook. Consiliul a decis că Meta a luat decizia corectă, dar ar fi bine să-și clarifice regulamentele legate de postările politicienilor ca să nu mai existe confuzii în viitor.

Ei bine, aici e șiretlicul. Deși Consiliul de Supraveghere poate să se pronunțe asupra anumitor decizii de moderare pe care Facebook sau Instagram le ia, el nu poate să oblige platformele să-și schimbe politicile. Poate emite recomandări, însă decizia este, în totalitate, la Meta.

Consiliul nu s-a sfiit să facă recomandări –ba chiar în cea mai recentă îi cerea companiei să fie mult mai transparentă atunci când moderează conținutul utilizatorilor– dar nu toate sunt luate în considerare. Modul arbitrat în care Facebook sau Instagram decid să implementeze recomandările Consiliului a ridicat semne de întrebare cu privire la eficiența unui astfel de organism independent al cărui singur scop pare a fi cel de a mai ușura presiunea ce apare în urma unei decizii de moderare contestată.

Meta nu e singura cu un astfel de consiliul

Până de curând, Meta a fost prima și singura companie care și-a înființat un consiliul independent care să-i analizeze hotărârile. La mijlocul acestei luni, Spotify a anunțat că va crea așa-numitul Consiliul Consultativ pentru Siguranță (Safety Advisory Council) care să ajute compania să evite scandaluri ca cel cu Joe Rogan. Spre deosebire de consiliul Meta, cel înființat de Spotify nu poate nici măcar să ia decizii în cazuri particulare, ci va putea doar să emită recomandări către platformă. Și dacă nu te-ai prins din nume, recomandările sunt pur consultative.

La fel ca Meta, însă, consiliul este format din profesori din mediul academic, jurnaliști sau reprezentanți ai unor ONG-uri care luptă pentru drepturile omului sau. Totul sună bine pe hârtie până când îți dai seama că nici unul dintre aceste consilii nu are puterea de a schimba cu adevărat modul în care platforme își aplică sau nu regulamentul.

Facebook suferă atunci când vine vorba de moderarea conținutului și aplicarea regulamentului în țările non-anglofone. Moderatorii sunt puțini, algoritmul nu este conceput să funcționeze eficient în alte limbi decât cele de circulație internațională, iar regiunile mai puțin dezvoltate ajung să sufere cel mai mult. Vorbim aici de derapajele din spațiul online din Myanmar care a condus la genocidul minorității Rohingya sau de lipsa de reacție cu privire la evenimentele din Etiopia. În cazul din urmă chiar și Consiliul de Supraveghere al Meta i-a recomandat companiei să-și reevalueze practicile din regiune, însă totul a rămas în aer, iar Facebook nu a rezolvat nimic.

Ce scop servesc aceste organisme independente?

Dincolo de natura lor consulatativă, aceste consilii sunt mai mult create pentru a servi unui interes de imagine. Meta și Spotify au fost ,ambele, implicate în controverse de proporții în ultima perioadă, iar una dintre măsurile care dau bine la public este alcătuirea un organism independent care recomandă schimbările dorite de public. Doar că, după ce lumea aude ce vrea să audă, sfaturile sunt rapid ignorate și situația rămâne –mai mult sau mai puțin– aceeași. Marile companii și, cu precădere, cele din tech sunt experte când vine vorba de exerciții de PR care oferă iluzia soluționării problemelor.

Refuzul companiilor de a oferi pârghii reale acestor consilii astfel încât o schimbare substanțială să poată fi implementată spune suficient de multe despre conducerea Meta și, mai nou, Spotify. Interesul nu este să modereze conținutul cât mai bine, interesul este să pară responsabile în fața publicului și să se descotorosească de responsabilitatea pe care o poartă atunci când nu-și aplică politicile cum ar trebui.

Etiopia și Myanmar continuă să sufere din cauza instigării la ură, algoritmul Facebook continuă să funcționeze în același mod dăunător pe care Frances Haugen l-a dezvăluit, iar politicile de moderare au rămas la fel de confuze pentru utilizatori.

Joe Rogan continuă să aibă contract de exclusivitate cu Spotify, compania refuză să recunoască că asta o transformă în producător (deci responsabilă pentru ce spune, face sau diseminează Rogan în podcast), iar episodul care a generat întregul scandal cu Rogan e etichetat ca discutând despre COVID-19 fără să menționeze dezinformarea crasă transmisă acolo.

Toate-s vechi şi nouă toate, vorba poetului.