Dăncilă, lăudată de propaganda rusă: omul momentului și candidatul cu șanse la președinția României
Site-ul de propagandă al Kremlinului, Sputnik.md, îi face (din nou) reclamă premierului României, Viorica Dăncilă. Articolul elogiator apărut în Sputnik vine chiar după articol un comunicat de presă al Guvernului român legat de conversația avută de premier cu vicepreședintele SUA, Mike Pence.
„Este un nou succes diplomatic al premierului, care mai face astfel un pas spre ceea ce Sputnik a anunțat în repetate rânduri: Viorica Dăncilă este nu numai omul politic al momentului, dar și cel mai probabil candidat la președinție”, se arată în deschiderea articolului de pe site-ul de propagandă rusă.
Cei de la Sputnik scriu că „vestea anunțată de Dăncilă răstoarnă calculele președintelui și ale celor care atacă de la începutul președinției rotative Guvernul și Coaliția, subminând eforturile Executivului – prin blocarea bugetului, a completării Guvernului, atacuri permanente la CCR, acțiuni mediatice și demersuri ostile la instituțiile europene, manifestări în stradă și felurite denigrări”. Articolul este cât se poate de partizan. „Acțiunile în stradă”, adică protestele împotriva tentativelor coaliției de guvernare de a subordona justiția și statul de drept sunt considerate „demersuri ostile” care „subminează eforturile Executivului”.
Observăm din nou aceleași tehnici folosite de site-ul de propagandă al Kremlinului: decontextualizare, partizanat politic, informație truchiată sau incompletă etc. Se știe că Moscova speculează orice slăbiciune în statele prietene sau inamice cu scopul de a-și extinde influența. Promovarea unor personaje politice de către un site aservit acestor scopuri ar trebui să ne pună serios pe gânduri. Lucrul acesta demonstrează care sunt persoanejele din România frecventabile pentru Kremlin și în același timp care sunt persoanjele complet nefrecventabile pentru scopurile lui Putin.
Articolul din Sputnik se încheie astfel: „Viorica Dăncilă este nu numai omul politic al momentului, dar și cel mai probabil candidat, cu șanse de reușită, la președinția României”. Așadar ce concluzie putem trege din acest ultim pasaj? Simplu: Viorica Dăncilă reprezintă pentru Moscova omul ideal pentru funcția de președinte al României.
Nu este pentru prima dată când astfel de articole apar pe spațiul online al oficiosului Kremlinului. Găsiți aici o analiză a celor mai lăudate personaje din România de către oficiosul Kremlinului.
Articole asemănătoare
Fenomenul ”migrației” jurnaliștilor în politică sau zona zero dintre deontologie și practică
Sam Altman se va întoarce în funcția de CEO al OpenAI
Cum se poziționează online-ul la declarațiile Laurei Codruța Kovesi
“Autismul virtual”, afecțiunea de care suferă copiii lăsați excesiv în fața ecranelor EXCLUSIV
Jurnalist AP, pe lista neagră a rușilor: „Am fost ultimii jurnaliști din Mariupol. Acum nu mai există niciunul”