Curtea Supremă din Marea Britanie a decis că inteligența artificială nu poate fi considerată inventator
Curtea Supremă din Marea Britanie a decis că inteligența artificială nu poate fi considerată un inventator și nu poate primi brevete în acest sens. Curtea a fost clară în hotărârea sa: legea consideră doar oamenii și companiile capabile de invenții.
Decizia a fost unanimă și a respins cererea lui Stephen Thaler, creatorul unui program AI numit DABUS, care cerea ca sistemul său de inteligență artificială să fie certificat ca inventator. Conform The Guardian, Thaler susținea că DABUS a inventat un recipient pentru mâncare și băutură, dar și o lampă de lumină.
Oficiul pentru proprietate intelectuală din Marea Britanie (IPO) i-a refuzat cererile și a menționat că DABUS este „o mașinărie fără personalitate juridică”, care – pe lângă acest fapt – nici măcăr nu se califică ca inventator în baza legii.
Thaler a mers mai departe către Curtea Supremă și a cerut ca presupusele invenții ale lui DABUS să fie recunoscute. Nici aici cererea sa nu a fost aprobată, din aceleași motive ca cele prezentate de IPO.
„Nu suntem prezentați aici cu un nou bun material produs de un bun material existent. Suntem prezentanți cu ceea ce pare (și pe care, în prezent, trebuie să îl presupunem) a fi concepte pentru dispozitive, metode noi și lipsite de relevanță, precum și descrieri ale modalităților de punere în practică a acestora, toate acestea, după cum susține Dr. Thaler, fiind generate în mod autonom de către DABUS”, a argumentat judecătorul de caz, conform The Verge.
Un purtător de cuvânt al IPO, citat de Reuters, a salutat decizia curții și „clarificările pe care le oferă cu privire la legislația în vigoare în materie de brevetare a creațiilor programelor de inteligență artificială”, însă acesta a mai adăugat că procesul a scos la iveală „întrebări legitime cu privire la modul în care sistemul de brevete și, într-adevăr, proprietatea intelectuală în sens mai larg ar trebui să trateze astfel de creații”.
Pe măsură ce inteligența artificială avansează, statele vor trebui să reevalueze modul în care legile sale reglementează (sau nu) conținutul produs prin aceste programe. Până acum, însă, sistemele AI generative nu reprezintă o problemă majoră din punct de vedere al propietății intelectuale pentru că legea prevede că aceste drepturi sunt acordate doar oamenilor sau persoanelor juridice.
Articole asemănătoare
Marian Oprișan, din nou în război cu presa. Conflictul acestuia cu un jurnalist nu este nici primul, nici ultimul
The Guardian atinge un milion de abonați online. Mai mult de jumătate sunt din afara Regatului Unit
Apple scrie istorie: Capitalizare bursieră de 1000 de miliarde de dolari
Ce este metaverse și ce presupune acest concept?
La mulți ani 2019!