Corneliu Bjola, despre propagandă și dezinformare: cele mai importante fenomene care amenință stabilitatea democrațiilor
Campaniile de dezinformare și propaganda incisivă din ultimii ani practicată intensiv de unii actori internaționali precum Rusia afecectează toate statele din Europa și nu numai. Corneliu Bjola este unul dintre cei mai activi experți internaționali, fiind profesor de studii diplomatice în cadrul Universității din Oxford, specializat în diplomație, teoria negocierii, etica internațională și managementul crizelor. Acesta a vorbit în cadrul unei intervenții despre propagandă la nivel fundamental și despre modul în care tehnologia influențează campaniile de dezinformare.
Corneliu Bjola: Propaganda și campaniile de dezinformare menite să distorsioneze percepția publicului despre valorile democrației moderne și importanța spațiul transatlantic sunt astăzi printre cele mai importante fenomene care amenință stabilitatea și evoluția țărilor democratice din spațiul european și nord-american.
Impactul pe care aceste elemente le pot avea asupra regimurilor democratice și sferelor publice a atras apariția unei noi generații de cercetători, în special din zona științelor sociale, care încearcă să deslușească procesele interne și riscurile asociate acestor fenomene.
La nivel retoric, a devenit destul de uzual ca actorii politici să atașeze eticheta de propagandă oricărei declarații lansate de oponenți sau de media care nu se aliniază pozitiv cu percepția pe care o au despre ei înșiși. Președintele Trump folosește, de exemplu, frecvent aceasta tehnică împotriva CNN și a altor canale media americane care îi critică pozițiile politice. Este o metodă facilă de a contesta atitudini critice, fără a intra în substanța argumentelor avansate de oponenți și din această cauză nici foarte eficientă.
În măsura în care criticile formulate sunt bine întemeiate, discreditarea lor retorică prin folosirea sistematică a etichetei de propagandă sugerează vulnerabilitate politică, lucru pe care opinia publică tinde sa îl retină. Astfel se explică creșterea credibilității CNN, în ciuda atacurilor sistematice ale președintelui Trump din ultimii doi ani.
Articole asemănătoare
Ancheta jurnalistică care a deranjat: toate momentele în care s-a încercat discreditarea Rise Project EXCLUSIV
Conflictul Ucraina – Rusia arată exact cât de poluat este mediul online românesc de propagandă EXCLUSIV
Un deputat PSD distribuie injurii la adresa UE, de pe un site ultra-ortodox și naționalist
Fake news generează panică în Sri Lanka, iar Facebook nu are nimic împotrivă
Alegerile europarlamentare, sub semnul urii. Cum afectează campaniile de dezinformare Europa