Conversațiile interne ale AP arată că jurnalistul concediat nu ar fi fost singurul de vină

Informația falsă a AP despre racheta care a lovit Polonia a fost o știre importantă în industria media. Poziția sa, ca una dintre cele mai mari agenții internaționale pentru alte titluri de știri din întreaga lume, a aruncat o oarecare lumină asupra costului pe care taxa de grabă îl poate avea asupra standardelor jurnalistice.

Mediastandard.ro a fost una dintre multele publicații care a scris despre concedierea jurnalistului James LaPorta, cel care a obținut informația despre declarația înaltului oficial american din serviciile de informații despre incidentul din Polonia.

Citiți și: REPORTER AP, CONCEDIAT PENTRU ARTICOLUL DESPRE „RACHETELE RUSEȘTI” DIN POLONIA

Cu toate acestea, discuțiile interne publicate de Semafor arată că situația este departe de a fi simplă: în minutele dinaintea publicării alertei AP, personalul senior al instituției media a decis să nu mai verifice povestea, mizând pe cuvintele – ce păreau a fi – prost puse ale reporterului acum concediat.

Un amestec de confuzie și grabă

În schimbul de mesaje de pe platforma Slack, James LaPorta poate fi văzut citând o sursă pe care o descrie ca fiind „oficială (verificată de Ron Nixon)”, referindu-se la vicepreședintele pentru știri și investigații al publicației.

Cu toate acestea, LaPorta nu a spus că această sursă anume a fost verificată în trecut și că Nixon nu era la curent cu informația actuală, dar colegii săi au interpretat cuvintele ca și cum vicepreședintele ar fi știut.

Editorii l-au întrebat pe LePorta dacă el ar putea lucra la reportaj și să găsească o sursă poloneză suplimentară, la care el a răspuns că este la o consultație medicală și că „acest apel este peste nivelul meu de plată”. 

Întrebat de un jurnalist dacă alerta sună bine în forma actuală, un alt editor a spus: „Da, ar trebui să fie în regulă, văd că sursa este verificată de [Nixon]”.

Nixon, însă, nu a făcut parte din conversația prezentată de Semafor, iar pe parcursul celor 10 minute de conversație, niciun alt jurnalist nu a încercat să confirme afirmația sursei lui LePorta.

Responsabilitatea

După cum foarte bine spune Max Tani de la Semafor, „mesajele de pe Slack în care s-a desfășurat incidentul spun o altă poveste, a unor greșeli sincere, a unei confuzii interne și a lipsei unui proces clar care a dus la un dezastru pentru una dintre puținele organizații de știri a căror prezență pe Twitter este o relatare autoritară a afacerilor mondiale”. 

Mesajele arată că decizia a fost luată de editori, deoarece LePorta nu numai că nu se afla în redacție, dar își vedea de treburile sale personale la doctor. În acest caz, de ce AP a ales să admonesteze doar pe unul dintre jurnaliștii săi, care pare să fi încercat doar să își ajute colegii?

Poate că explicația își are rădăcinile în cultura marilor redacții, unde se așteaptă de la un jurnalist să fie mereu conectat la ceea ce se întâmplă în lume – ceea ce majoritatea o fac, jurnalismul fiind o meserie care ține de pasiune, însă uneori cu costuri, fiind o mentalitate care afectează pe termen lung sănătatea mintală a lucrătorilor din mass-media. Sau, poate, explicația este mai simplă: nu este prima dată când LePorta face o greșeală, după cum a declarat un purtător de cuvânt al AP pentru Semafor.

„Când standardele noastre sunt încălcate, trebuie să luăm măsurile necesare pentru a proteja integritatea reportajului. Nu luăm aceste decizii cu ușurință și nici nu ne bazăm pe incidente izolate”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Cu toate acestea, ambele posibile explicații conduc la discuții mai ample despre cum ar trebui să arate peisajul media și redacțiile. În primul rând, incidentul de la AP ne arată că majoritatea redacțiilor de știri se bazează foarte mult pe sursele din SUA, chiar și în probleme în care alte țări ar putea fi mai bine informate (în acest caz, cea mai logică sursă ar fi una poloneză, dată fiind proximitatea). În al doilea rând, se pune și întrebarea câte greșeli poate face un jurnalist sau o publicație, din perspectiva deontologiei, înainte de a fi considerat ca fiind de neîncredere? Sau cine poartă răspunderea finală într-o redacție, sursa sursei sau cel care apasă butonul de publicare?