Consiliul fondator al ICANN acuză actuala conducere că a abandonat principiile de bază ale organizației
Se anunță o perioadă dificilă pentru Corporația Internet pentru Nume și Numere Alocate, întrucât actuala conducere a organizației este acuzată de consiliul fondator că a abandonat principiile de bază.
Într-o scrisoare transmisă procurorului general al statului California, Esther Dyson (co-fondator al ICANN și membru al consiliului de la fondarea ICANN și până în 2000) și Michael Roberts (primul CEO al organizației), afirmă că bordul de conducere din prezent se folosește de contextul internațional pentru a grăbi vânzarea domeniului .org, arată The Register.
”În calitate de președinte fondator (dl. Roberts) și președinte al consiliului de fondare al ICANN (doamna Dyson), scriem pentru a ne exprima profunda mâhnire în ceea ce privește respingerea ICANN față de scopul său definit de reglementare de interes public, așa cum s-a demonstrat în vânzarea total necorespunzătoare propusă de Delegația ORG. ICANN nu reușește să-și îndeplinească scopul în care a fost creat pentru a-l servi și își abandonează datoria principală de a proteja interesul public”, se arată în scrisoarea prezentată de publicația britanică.
Dyson și Roberts cer autorităților din California să amâne vânzarea cu cel puțin șase luni. E important de menționat că achiziția celui mai popular domeniul, .org, a intrat în atenția procurorilor de când s-a aflat public că între directorul firmei Ethos Capital și foști directori ai ICANN există legături strânse, fiind deschisă o investigație în acest sens.
Acuzațiile vin în contextul în care o firmă cu capital privat, apărută cu numai câteva luni înainte de a participa la vânzare, ar fi trebuit să cumpere domeniul .org pentru 1,13 miliarde de dolari.
Comunitatea online este sceptică în privința achiziției, întrucât ICANN a refuzat în repetate rânduri să răspundă întrebărilor apărute, printre care și relația dintre conducerea anterioară a Corporației Internet pentru Nume și Numere Alocate și firma cu capital privat Ethos Capital. Spre deosebire de alte decizii pe care ICANN le-a luat, aceasta privește milioane de organizații non-profit, care folosesc adrese .org pentru site-urile lor web.
Articole asemănătoare
După atacul asupra mallului din Kremenciuk, Rusia ne bombardează cu minciuni
Jurnaliștii ucraineni, premiați cu premiul Pulitzer pentru curajul lor
Facebook, nouă scurgere de date. Mii de utilizatori afectați
Kaspersky, obligat să își mute sediul din cauza suspiciunilor de spionaj rusesc
Conspiraționiștii au o nouă țintă: prognoza meteo