Compania-mamă a The Guardian, cele mai bune rezultate financiare din 2008 încoace
Compania Guardian Media Group, care deține și publicația britanică The Guardian, a înregistrat cele mai bune rezultate financiare din 2008 și până în prezent.
Creșterea înregistrată până în aprilie 2022, începând cu aceeași lună a anului trecut, este de 13% – adică 255,8 milioane de lire sterline (echivalentul a puțin peste 300 milioane de euro). Este, de asemenea, cel mai mare venit al său de când presa s-a mutat în mediul online și piața de print a început să se diminueze, relatează The Guardian.
„Condițiile economice și de piață vor fi dificile în anul care urmează. Cu toate acestea, cu un jurnalism remarcabil, un brand de încredere și resursele financiare pentru a investi, suntem bine plasați pentru a ne continua strategia de creștere”, a spus directorul interimar al Guardian Media Group.
La rezultatul financiar au contribuit și creșterea contribuțiilor din partea cititorilor, care au trecut de un milion de abonați. Operațiunile online constituie două treimi din venitul companiei, însă investițiile în Australia și SUA au ajutat și ele la creșterea veniturilor.
În urmă cu șase ani, cotidianul britanic a început să îi îndemne pe cititori să doneze sau să se aboneze, în timp ce toate celelalte publicații foloseau paywall-uri, un sistem care îi împiedică pe utilizatorii de internet să acceseze anumite conținuturi web fără un abonament plătit.
Articole asemănătoare
Instagram face schimbări pentru algoritmul Reels
Putin s-a răzgândit: vrea o dezbatere cu Biden, după ce cei doi s-au acuzat că ar fi „ucigași”
Din ciudățeniile presei: un producător de vin s-a lăudat la TVR cu… virginitatea angajatelor
Efectele investigației ”Clanul Marelui Alb” a Recorder: două demisii și un posibil dosar la DNA
Mai multe agenții guvernamentale din Europa de Vest și SUA au fost vizate de atacuri cibernetice ale Chinei