Cele mai răspândite teorii ale conspirației din România
Studiile arată că teoriile conspirației au existat dintotdeauna – apar evidențe că până și romanii ar fi avut povești de acest gen. Deși am fi înclinați să credem că internetul a influențat acest fenomen prin capacitatea de a transmite informații oriunde în lume într-un timp foarte scurt, acest fapt este parțial adevărat. Experții au descoperit că influența internetului este mai repede de natură socială: adică le oferă oamenilor oportunitatea să converseze pe forumuri, chaturi și așa mai departe cu alții care li se aseamănă sau care ar putea fi interesați de aceleași lucruri ca și ei. Cu alte cuvinte, utilizatorii dezbat povestea, o probează și așa mai departe, întărind credința membrilor grupului în conspirația respectivă.
Câteva scenarii s-au dezvoltat de-a lungul timpului și, indiscutabil, au ajuns și pe internet. Mediastandard.ro a încercat să vă prezinte câteva dintre acestea, unele chiar din România:
Secretele Munților Bucegi
Majoritatea conspirațiilor românești au două elemente comune: dacii și munții. De exemplu, există oameni care cred că pe sub Munții Bucegi trece o rețea de tuneluri făcute de extratereștri sau daci. Sunt teorii și că aceste pasaje ar duce chiar sub piramidele din Egipt, însă sunt trasee cunoscute de prea puțini oameni.
Importanța României din punct de vedere ezoteric este explicată și în acest articol, de exemplu. Autorul abordează problema nodurilor energetice, ocazie cu care menționează Trigonul Dacic (Cozia, Frunți, Negoiu). În această zonă, niște giganți ar fi construit temple și biserici, motiv pentru care ”încărcătura energetică” este foarte mare. Mai multe detalii despre misterioasele creaturi umanoide ni se dau în acest material, care sugerează că la începuturi (?) ar fi existat o populație care măsura 2,4 metri. Conspiraționiștii zic că aceste informații au fost ascunse publicului: ”Şi în Pantelimon – Lebada, în octombrie 1989, au fost scoase din pământ 20 de schelete de uriaşi, dar în niciunul dintre cazuri cercetările nu au fost continuate, pentru a ascunde publicului aceste adevăruri…”.
Să nu uităm de Babele și Sfinxul. Conspiraționiștii n-au ajuns încă la un consens privind originea lor: să fie făcute de daci sau de extratereștri? Cu toate astea, majoritatea site-urilor ezoteriste consideră că încărcătura energetică din zonă este mare. O legendă spune că există un profesor peruan care ar fi descoperit asemănări izbitoare între civilizațiile din platoul Bucegi – unul dintre cele mai vechi centre religioase din lume – și cele incașe.
Bomba lui Ceaușescu
Povestea asta este mai de actualitate – nu include daci sau extratereștri, și nici nu se referă la Munții Bucegi. Este vorba despre originea cutremurului din mai 1977, de o magnitudine de 7,2 pe scara Richter. Lovendal.ro scrie în acest articol că, de fapt, Ceaușescu ar fi de vină pentru seism.
În mare secret, ne spune autorul, românii ar fi realizat o bombă nucleară pe la mijlocul anilor 70 și pentru că lui Nicolae Ceaușescu îi era frică ca posibilii inamici să nu afle, a cerut ca testarea să fie realizată în subteran. Așadar, ”testul primei bombe atomice ar fi fost realizat în martie 1977, chiar înainte de marele cutremur din 4 martie 1977”, zice site-ul menționat, într-un poligon subteran din Munții Buzăului.
Cea mai mare evidență care să susțină teoria este lipsa lui Nicolae Ceaușescu din țară. Acesta se afla în vizită oficială în Nigeria însă conspiraționiștii cred că nu este un aspect întâmplător.
Dacii, un fel de părinți ai umanității
Ne întoarcem iar la daci, aceștia reprezentând subiectul celor mai multe conspirații. Așadar, în diverse forme și sub diverse pretexte, a fost lansată ideea că civilizația dacă ar fi mult mai veche decât multe altele. Cel mai relevant mi se pare însă acest material, care face ”un bilanț” al realizărilor populației ce trăia pe teritoriul actual al României. Printre argumentele folosite de autor ar fi că ”Roma” este un cuvânt de origine tracică, că cea mai veche scriere nu aparține unor populații ca și cea grecească sau romană, ci tracilor, și că au existat mulți împărați romani de origine tracică. Nebunia merge atât de departe încât se afirmă că ”limba latină se trage din limba română străveche”, citând un ”confident al Papei Ioan Paul al II-lea”.
Mediastandard.ro vă recomandă cu încredere să evitați site-uri cu un conținut conspiraționist, precum cel de mai sus, și să nu dați crezare tuturor poveștilor.
Articole asemănătoare
Când puterea politică e mai importantă decât viața cetățenilor. Motivul protestelor din Serbia, explicat
Ce mai scrie presa internațională despre România: ”ambulanța” monumentelor, evoluția campaniei de vaccinare și democrația directă din Tulcea
PASTILA DE (DEZ)INFORMARE: Războiul Hamas-Israel alimentează un val de dezinformări
Pastila de (DEZ)INFORMARE: 5G – Miturile care circulă cu mare viteză
Fake news în presa din România, despre ”medicamentul banal care tratează coronavirusul”