Ce scrie presa internațională despre România, în plină criză de COVID-19
România numără, în prezent, peste 3000 de cazuri confirmate de noul coronavirus și peste 150 de decese, fiind a 24-a țară ca și număr de infectări, la nivel mondial. În ultima lună, presa internațională și-a concentrat atenția ceva mai mult asupra situației din țara noastră, dat fiind faptul că România este cel mai afectat stat din Europa de Est de către criza epidemiologică.
Al Jazeera a realizat un fotoreportaj despre noua realitate a românilor în vremea COVID-19. Materialul, publicat pe 1 aprilie, urmărește o săptămână din viața românilor din mai multe orașe (Galați, Arad, Brăila, de exemplu), care trebuie să respecte mai multe reguli: distanțarea socială, completarea și prezentarea unor declarații pe proprie răspundere atunci când este necesar să iasă din casă, evitarea formării unui grup mai mare de trei persoane și așa mai departe.
”Vasile, în vârstă de 71 de ani, spune că viața sa nu a fost afectată de criză. O parte din populația românească îi lipsește informațiile vizate de care are nevoie pentru a înțelege pe deplin gravitatea situației”, scrie jurnalista Ioana Moldovan, în articolul publicat în Al Jazeera.
Suceava, cea mai afectată zonă din România, a ajuns și ea în paginile publicațiilor străine. Bloomberg scrie, de exemplu, că ”un mic oraș istoric din nordul țării, Suceava, este epicentrul, cu aproape jumătate din decese provenite de la un spital unde majoritatea medicilor și asistentelor au contractat boala”, în timp ce Europa Liberă face o analiză asupra modului în care județul Suceava, care are 600.000 de locuitori, a ajuns să fie ”Lombardia României”.
”Agenția de știri Mediafax a raportat pe 25 martie că o asistentă a tratat în mod regulat 25 de pacienți fără să poarte echipament de protecție după focar. O altă asistentă a declarat că multe medici nu au reușit să fie testate pe fondul focarului și au continuat să lucreze, infectând și altele, inclusiv membrii familiei.
Astfel de standarde laxe și practici igienice proaste păreau a fi anularea spitalului, care a primit milioane de euro de la Bruxelles în ultimii ani pentru modernizări care l-au făcut unul dintre cele mai bune din nordul României”, se arată în articolul ”Romania’s ‘Lombardy’: How A Small Romanian Region Got So Badly Infected By The Coronavirus”.
Totuși, unul dintre cele mai mari cotidiene din Iordania, Jordan Times, amintește de împlinirea a 55 de ani de la legarea relațiilor diplomatice dintre România și țara din Orientul Mijlociu. ”Iordania și România au sărbătorit joi cei 55 de ani de relații diplomatice, care au fost stabilite între cele două țări în 1965. Ambasadorul României în Iordania, Nicolae Comănescu, a declarat că misiunile diplomatice la București și Amman funcționează din 1974 la nivel de ambasadă, menționând că Iordania << a fost întotdeauna unul dintre cei mai de încredere și apreciați prieteni și parteneri ai țării sale >>”, scrie publicația Jordan Times.
Articole asemănătoare
Poza lui Winston Churchill dispăruse de pe Google. Misterul a fost însă rezolvat
UNICEF lansează o colecție de NFT-uri pentru a conecta copii din întreaga lume la internet
Premierul Albaniei compară presa online cu propaganda nazistă și propune restricții pentru publicații
O eroare Facebook a amplificat dezinformarea din feed-ul utilizatorilor
Mulți jurnaliști au încercat să-l interviezeve pe Putin. De ce Carlson a fost singurul acceptat?