Ce a făcut echipa lui Navalnîi după ce a aflat de otrăvirea sa. „Dacă nu am fi luat acele sticle, ar fi dispărut până acum”

Principalul opozant al lui Vladimir Putin, Aleksei Navalnîi, ar fi fost de fapt otrăvit înainte de a ajunge în aeroportul din Tomsk, indică noi indicii din investigație.

Deși până acum se credea că agentul Novichok a fost introdus în ceaiul pe care politicianul rus l-ar fi băut nu cu mult timp înainte de îmbarcarea în avion, șefa echipei de investigații a lui Navalnîi susține că otrăvirea ar fi avut loc în camera de hotel, conform BBC.

După ce au aflat că Aleksei Navalnîi a intrat în comă în timpul zborului spre Moscova, echipa acestuia s-a dus la hotelul unde acesta a stat, povestește Maria Pevchikh: „Știam că ceva nu este în regulă. Și, desigur, aceasta este Rusia. Spre groaza mea, otrăvirea aici este aproape normă”. 

Pevchikh și alți colegi de-ai săi au fost nevoiți să se asigure că nimeni nu intră în cameră cât au căutat, prin așezarea unui scaun în fața ușii și ocuparea acestuia pe rând. Aceasta a povestit că nu știau după ce să se uite, însă au filmat întreaga încăpere. (Filmarea a fost ulterior făcută publică pe pagina de Instagram a activistului).

„Am intrat, am avut prezența de spirit să aducem mănuși de cauciuc – datorită coronavirusului le avem întotdeauna cu noi acum”, a spus aceasta.

Au luat cu ei diferite obiecte pe care credeau că Navalnîi le-ar fi atins. Printre acestea se numără și câteva sticle de plastic, pe care le-au pus în pungi. „Dacă nu am fi luat acele sticle din Tomsk, acestea ar fi dispărut fără urmă până acum”, susține Pevchikh .

AGORA - Rudele lui Navalnîi ar fi identificat substanța „Noviciok” în sticlele cu apă în camera de hotel din Tomsk (VIDEO)

Operațiunea ”sticla”

În mod normal, obiectele ar fi trebuit predate autorităților, așa cum le-a spus și unul dintre angajații hotelului, însă echipa lui Navalnîi a refuzat.

Apoi a urmat o întreagă strategie de ascundere a obiectelor colectate, printre care se numără și sticla unde ar fi fost găsite urme de Novichok, prin bagaje. Abia când autorităților ruse le-au permis apropiaților lui Navalnîi să-l viziteze în Berlin, sticla a ajuns în posesia cercetătorilor germani – tot în bagaj.

„O sticlă avea urme microscopice de Novichok – același agent care a fost găsit în corpul lui Aleksei de către trei laboratoare independente”, susține Maria Pevchikh. Totuși, sticla cu pricina nu ar fi sursa otrăvirii.

View this post on Instagram

Откуда взялась злосчастная бутылка? Давайте объясним, откуда взялось то, про что нам непрерывно задают вопросы. Так называемая “бутылка с «Новичком»”, ну, а точнее, обычная пластиковая бутылка из-под воды, на которой потом в немецкой лаборатории обнаружили следы боевого отравляющего вещества.  Это бутылка из номера в томской гостинице, где останавливался сам Навальный и вся наша съемочная группа.  Перенесемся обратно в 20 августа. В этот день часть нашей команды улетела в Москву, часть осталась в Томске доделывать видео. В полете Алексей потерял сознание и начал задыхаться, самолёт экстренно сел. Почти сразу сотрудники ФБК, которые остались в Томске, узнали о случившемся. В этот момент была сделана единственно возможная вещь. Они вызвали адвоката, поднялись в номер, из которого только что выехал Навальный, и начали фиксировать, описывать и упаковывать все, что там нашли. В том числе, и бутылки из-под гостиничной воды.  Как это происходило, вы можете посмотреть на этом видео.  Никакой особой надежды что-то такое обнаружить не было. Но поскольку нам было абсолютно ясно, что Навальный не “слегка заболел”, не “перегрелся” и Рафаэлкой здесь не поможешь, было решено забрать все, что может хоть как-то гипотетически пригодиться, и передать это врачам в Германии. То, что дело расследовать в России не будут, тоже было достаточно очевидно. Так и вышло: прошел почти месяц, Россия так и не признала отравление Алексея. Спустя две недели именно на бутылке из томского номера немецкая лаборатория обнаружила следы «Новичка». А потом еще две лаборатории, которые брали анализы у Алексея, подтвердили, что Навальный был отравлен именно им. Теперь мы понимаем: это было сделано до того, как он покинул свой номер, чтобы поехать в аэропорт. Сегодня в 20.00 в передаче «Россия Будущего» на ютюб-канале Навальный LIVE Георгий Албуров @alburov расскажет подробности.

A post shared by Алексей Навальный (@navalny) on

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *