Casa Albă și marii dezvoltatori de AI, de acord cu privire la anumite angajamente de siguranță
Casa Albă împreună cu cele mai importante companii din domeniul inteligenței artificiale s-au pus de acord cu privire la anumite angajamente voluntare, pe care dezvoltatorii le vor respecta când vine vorba de AI. Măsurile sunt menite să sporească transparența și să implementeze standarde de siguranță pentru conținutul generat de inteligența artificială.
Întâlnirea dintre administrația prezidențială și 7 dintre companiile dezvoltatoare de programe AI eficiente (Amazon, Anthropic, Google, Inflection AI, Meta, Microsoft și OpenAI) a definit o serie de reglementări, pe care dezvoltatorii s-au angajat să le respecte. Printre acestea, conform The Wall Street Journal, se numără folosirea unui watermark atât pentru conținutul vizual, cât și audio generat de programele AI, dar și teste de siguranță, interne și externe, derulate înainte ca un program să fie prezentat publicului.
„Trebuie să fim clari și vigilenți cu privire la amenințările care apar din partea tehnologiilor emergente care pot pune – nu trebuie să pună, dar pot pune – în pericol democrația și valorile noastre. Asta este o responsabilitate serioasă; trebuie să o abordăm corect. Și există, de asemenea, un potențial enorm, enorm de avantaje majore”, a declarat Joe Biden, președintele SUA, citat de The New York Times.
Măsurile nu au un caracter de obligativitate și se bazează exclusiv pe disponibilitatea companiilor, însă legile din UE și presiunea globală pentru reglementarea AI pot reprezenta puncte de plecarea și pentru legislația americană. WSJ afirmă reprezentanți ai Casei Albe au declarat că acordul cu cele 7 companii vin să completeze un viitor set de legi ce va reglementa inteligența artificială.
Această întâlnire vine în urma uneia similare din luna mai a acestui an, când șefii Anthropic, Google, Microsoft și OpenAI s-au întâlnit cu Kamala Harris, vicepreședinta SUA, și alți oficiali de rang înalt.
La finalul săptămânii trecute, António Guterres, secretarul general al ONU, declara că este de acord cu înființarea unei agenții internaționale pentru supervizarea dezvoltării programelor AI. Măsura a fost menționată în cadrul unei întâlniri a Consiliului de Securitate al ONU, care a discutat despre viitorul inteligenței artificiale. Aceste apeluri pentru diferite forme de reglementare evidențiază preocuparea pe care scena globală o are pentru AI, în încercarea de a evita lipsa de reacție ce a definit creșterea în popularitate a platformelor de social media.
3 Comentarii
Articole asemănătoare
Meta a închis mai multe grupuri pentru camionagii folosite de români să facă bani
Whistleblower-ul Twitter, chemat în fața Senatului american
Apple ar putea lansa un MacBook Pro pentru #saraki
Un fake news de proporții a apărut în presa online: ”Primul caz de coronavirus în România”
Facebook pare că a și uitat toate scandalurile în care a fost implicată