Butonul de dislike de pe YouTube nu te protejează de recomandările nedorite
Butonul de dislike al YouTube nu funcționează așa cum ar trebui. Funcția este menită să transmită algoritmului că un utilizator este dezinteresat de un anumit tip de videoclip, însă dislike-ul pare să fie ignorat și ușor de uitat de sistemul automat al platformei de video-share.
Într-un studiu recent desfășurat de Mozilla Foundation, cercetătorii au descoperit că metodele prin care utilizatorii trimit feedback către algoritmul YouTube este foarte ineficient. Mozilla a analizat peste 500 de milioane de videoclipuri venite din partea a 22.722 de participanți care și-au oferit datele legate de recomandări.
Cercetătorii care au întocmit acest raport au descoperit că apăsarea butonului „Don’t Recommend Channel” oprește 43% din recomandările video nedorite, în timp ce butonul de dislike a oprit doar 12% din recomandări.
„Oamenii consideră că utilizarea comenzilor oferite de YouTube nu schimbă deloc recomandările lor și au dreptate: Mecanismele de control al utilizatorilor de pe YouTube nu împiedică în mod eficient recomandările nedorite”, stă scris în raportul semnat de Mozilla.
Într-o declarație pentru Wired, șefa departamentului de cercetare din cadrul Mozilla Foundation a spus că motivul pentru care au desfășurat acest studiu se referă la decalajul dintre pozițiile YouTube care a afirmat că este interesată de satisfacția oamenilor, nu de timpul de urmărire și spusele utilizatorilor care simt că feedback-ul lor nu este luat în considerare de algoritm.
YouTube a reacționat cu privire la descoperirile Mozilla și da, ai ghicit, pune la îndoială rezultatele studiului, acuzând că sistemele sale de control nu sunt înțelese pe deplin.
„Este important de reținut faptul că mecanismele noastre de control nu filtrează subiecte sau puncte de vedere întregi, deoarece acest lucru ar putea avea efecte negative pentru utilizatori, cum ar fi crearea unor «echochambers». Raportul Mozilla nu ia în considerare modul în care funcționează de fapt sistemele noastre și, prin urmare, este dificil să extragem multe informații de acolo”, a declarat un purtător de cuvânt al YouTube pentru The Verge.
Cu alte cuvinte, YouTube te ferește doar de videoclipuri sau canale specifice, dar nu de temele de discuție pe care acestea le abordează. Faptul că YouTube nu reușește să ofere unelte corespunzătoare utilizatorilor și crează percepția că propriilor sisteme nu funcționează duce nu doar la frustrări din partea utilizatorilor, dar și la așa-zisele „rabbit holes” din care pare că nu mai poți scăpa. Poate nu e o coincidență că extremismul, dezinformarea și influențele din partea Chinei sunt elemente constante pe platformă.
Articole asemănătoare
Publicația franceză Le Monde face portretul politicienilor care ar putea schimba fața Europei
Twitter va plăti 150 de milioane de dolari pentru încălcarea regulilor de confidențialitate
Facebook, la un pas de un nou scandal. A refuzat eliminarea unui video “parțial fals” cu unul din liderii Congresului american
Reporterul Wall Street Journal arestat de Rusia pentru spionaj a fost vizitat de avocați
Motivul psihologic pentru care oamenii tind să creadă în fake news