Biden încă nu a ținut o conferință de presă formală ca președinte al SUA. Ce înseamnă asta pentru presa americană
Au trecut aproape două luni de la ceremonia de inaugurare a noului președinte american, însă cel de-al 46-lea lider de la Casa Albă încă nu a ținut o conferință de presă (formală) în noua sa funcție. În ultimele zile, subiectul a început să divizeze atât rețelele de socializare, cât și presa americană.
Fox News, principalul critic al lui Biden
Prima instituție media care a profitat de absența lui Joe Biden din fața jurnaliștilor într-un cadru formal a fost principala stație de știri din SUA, Fox News, deținută de familia mogulului de presă Rupert Murdoch.
Unul dintre materialele realizate pe această temă compară numărul de zile în care foști președinți ai Statelor Unite ale Americii au realizat conferințe de presă după depunerea jurământului. Conform articolului postat de Fox News, „fostul președinte Trump a așteptat 28 de zile pentru a ține o conferință de presă, fostul președinte Obama a așteptat doar 21 de zile înainte de a ține una, iar fostul președinte George W. Bush a așteptat 34 de zile înainte de a lua întrebări din presă într-un cadru formal”.
La polul opus se află Joe Biden, care nu a realizat conferința nici după 50 de zile de la ceremonia de inaugurare.
Fox News continuă prin a afirma că, „în timp ce președintele a primit din când în când întrebări de la reporteri în timpul evenimentelor de la Casa Albă cu privire la acțiunile timpurii ale administrației sale, Casa Albă nu a programat încă un timp pentru ca acesta să o facă într-un cadru formal”, însă apoi continuă prin a sugera că există un motiv ascuns pentru care Biden tărăgănează conferința.
O problemă de asumare a responsabilității?
La rândul său, și ABC News susține că Biden a lăsat mai mult timp să treacă în care „nu s-a confruntat cu întrebări extinse din partea reporterilor decât oricare dintre cei 15 predecesori ai săi în ultimii 100 de ani”, deși SUA trec în prezent prin mai multe situații limită – printre care și criza sanitară, dar și pericolul prăbușirii economiei.
Totuși, publicația remarcă în articolul publicat vineri că, în timp ce Biden participă la întrevederi restrânse și organizate cu jurnaliști, acesta pare că evită o conferință de presă live, cu un număr mare de reporteri. ABC News remarcă că acest nou record ridică probleme de asumare a responsabilității, dat fiind faptul că cel de-al 46-lea lider de la Casa Albă a promis că va transparentiza acțiunile prezidențiale.
„Schimburile dure într-un astfel de cadru pot dezvălui mult mai mult americanilor despre gândirea unui președinte și pot testa explicațiile acestuia, spre deosebire de ceea ce au fost până acum scurtele răspunsuri ale lui Biden în evenimentele strâns controlate și deseori scrise de Casa Albă, aranjate până în prezent”, afirmă ABC News.
Opinii similare împarte și Washington Post, care însă susține că o conferință de presă nu însemnă și mai multă transparență.
Pe de altă parte, Vox scrie că i se pot reproșa multe lui Joe Biden, însă nu și faptul că acesta nu organizează o întrevedere formală cu reporterii. În schimb, publicația afirmă că „jurnaliștii trebuie să reevalueze relațiile cu puterea și ce înseamnă să faci jurnalism contradictoriu acum că Casa Albă nu este casa unui mincinos patologic care a făcut din reporteri obiecte de ură”.
Omisiune, indiferență?
Dacă ar fi să privim situația prin prisma României, am putea să spunem că nici la noi o conferință de presă nu înseamnă mai multă informație sau măcar transparență pentru public. În timpul stării de urgență și-n perioada predecesoare acesteia, conferințele de presă ale autorităților ridicau frecvent mai multe semne de întrebare pentru public, întrucât decidenții politici iau conferințele/declarațiile de presă ca pe o obligație a funcției și nu ca pe o activitate fundamentală pentru relația cetățean-stat.
Însă e evident că, transparente sau nu, conferințele de presă au rolul lor: dacă nu de a informa, măcar de a aminti autorităților că funcțiile lor depind frecvent de opinia populară. Plus că repetiția e o metodă bună de a învăța, atunci când nu există nicio altă opțiune.
E neclar dacă Administrația lui Joe Biden e conștientă de situația delicată în care s-a pus singură, prin evitarea realizării unei conferințe formale. Totuși, e îmbucurător că noul președinte al SUA nu fuge de tot de jurnaliști sau că, măcar, nu-și stârnește susținătorii împotriva lor.
pentru fiecare „ca și” imi veti achita cate 100 de dolari cași.
CORECT! si mie 1000! Ma ucide cu zile acest „CA SI”. Scarbos ….. acest „ca si” !
Scuze, „incultura”…
Aceasta prostie „ca si”reflecta incuktura unor asazisi „ziaristi”…si se propaga, ca orice prostie, cu viteza mai mare ca a luminii…
Mai puneti mana pe carte si invatati l. romana…Nu mai folositi aiurea struto-camila „CA SI”…
Rusine, MEDIASTANDARD, pentru acest „ca si”! Ce cacofonie vreti sa evitati cand scrieti „ca si”?
Ii este frica de ascutisul intrebarilor ziaristilor. L-ar pune intr-o situatie jenanta, sa nu zic altfel.
Daca nu vreti voi sa spuneti spun eu: bietul om, asa cum trumpistii au avertizat de anul trecut, a luat-o in jos pe poteca Alzheimer. Sa-i dea Dumnezeu sanatate dar nu si celor care stiau dar s-au folosit de el.
Asta e situația. Nu mai poți citi articolul propriu-zis, după un asemenea titlu.
poate cei de la mediastandard nu au inteles ceva relativ simplu: pt Biden important era sa treaca prin Senat pachetul de masuri si ca urmare incercat sa nu faca valuri, inclusiv tinand o conferinta de presa. care evident a facut-o dupa, dar….. Acuma sincer, cei care vor sa stie atatea despre Biden si America presupun ca stiu suficienta engleza ca sa se poata documenta si singuri, indiferent de „tipul de adevar”pe care-l pot digera:)