Cel mai mare jaf de criptomonede din istorie s-a terminat cu restituirea a jumătate din fondurile furate

La nici o zi după ce Poly Network, o platformă care conectează diferite blockchains, astfel încât să poată lucra împreună, a anunțat că echivalentul a 600 milioane de dolari în criptomonede au fost furate, hackerii au început să restituie paguba.

Marți, platforma a postat pe Twitter informații despre breșa de securitate și a cerut să stabilească legătura cu atacatorii, în vederea returnării bunurilor furate. „Suma de bani pe care ați furat-o este cea mai mare din istoria DeFi”, a spus Poly Network într-un tweet, făcând referire la finanțarea descentralizată, o formă de finanțare bazată pe blockchain, independentă de intermediarii financiari centrali, cum ar fi brokerajele, bursele sau băncile, conform CNBC.

Puțini și-au imaginat că acest lucru se va și întâmpla, dat fiind faptul că atacuril DeFi sunt din ce în ce mai comune. În primele șapte luni ale anului 2021, 362 milioane de dolari în criptomonede au fost sustrase, de trei ori mai mult decât în tot anul 2020.

Miercuri, însă, hackerii au trimis un mesaj către Poly Network încorporat într-o tranzacție cu criptomonede, afirmând că sunt pregătiți să restituie fondurile furate. Tranzacția a avut loc prin trei adrese cripto, la cererea Poly Network. În mai puțin de 24 de ore, aproximativ 258 milioane dolari fuseseră trimise înapoi.

Experții în cybersecurity susțin că atacul a fost, cel mai probabil, planificat, însă atacatorii au restituit bunurile întrucât spălarea acestora este dificilă, dată fiind transparența sistemului blockchain.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *