UPDATE: Hackerii ruși au revendicat atacul cibernetic asupra mai multor site-uri guvernamentale române
UPDATE 29.04: Surse guvernamentale au declarat pentru Hotnews că grupul pro-rus de hackeri Killnet a revendicat atacurile asupra site-urilor instituțiilor din România. Informația nu a fost încă confirmată oficial.
Pe contul de Telegram al grupului au fost publicate linkuri cu cele mai recente atacuri, printre care se numără și site-urile românești care au avut dificultăți în această dimineață.
______________________________________________
În această dimineață, accesul pentru următoarele pagini web ale Guvernului: gov.ro, Mapn.ro, politiadefrontiera.ro, cfrcalatori.ro, precum site-ul unei instituții financiare a fost blocat în urma unui atac cibernetic de top DDoS.
După intervenția specialiștilor IT ai instituțiilor guvernamentale, accesul primelor două pagini și al instituției financiare în cauză a putut fi reluat, însă, în continuare paginile cfrcalatori.ro și al Poliției de frontieră nu pot fi accesate.
Amenințările cibernetice de tip DDoS presupun transmiterea unui aflux mare de trafic către o rețea sau un server care blochează accesul pe paginile acestora.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului României, Dan Cărbunaru, a explicat pentru DIGI24 că acest atac nu compromite funcționarea paginilor, ci doar a compromis accesul lor, fără să afecteze bazele de date ale acestora.
Constantin Spînu, purtător de cuvânt MapN, a informat că specialiști ai instituțiilor guvernamentale se asigura de funcționarea celorlalte site-uri oficiale în prezent.
Articole asemănătoare
Provocările de pe TikTok cu magneți, la un pas de a face victime în rândul copiilor
Joe Biden își face campanie într-unul dintre cele mai populare jocuri, Animal Crossing
Tinerii, afectați de trendurile de pe TikTok care glorifică pierderea în greutate
Statul maltez, vinovat pentru asasinarea jurnalistei Daphne Caruana Galizia
Victorie pentru presă: Google va plăti publicațiile franceze pentru conținutul indexat