Jurnaliștii pot avea o pensie mai mare. Despre Uniunea Ziariștilor Profesioniști și controversele din jurul legii
Deși e un subiect care a mai văzut paginile presei din România, nu toată lumea știe că jurnaliștii pot avea o pensie mai mare. Proiectul de lege, propus de fostul senator UNPR Haralambie Vochițoiu și adoptat de Parlament în 2016, prevede ca jurnaliștii care fac parte din uniuni de creatori recunoscute ca fiind de utilitate publică să primească o indemnizație lunară în cuantumul a 50% din pensia cuvenită titularului.
Ce spune legea
În aprilie 2016, președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care presupune suplimentarea pensiilor jurnaliștilor care fac parte din uniuni de creație de utilitate publică.
Cel mai important aspect al Legii nr. 8/2016 este, conform E-juridic.ro, că aceasta nu este o pensie de serviciu, ci o pensie specială – care este de fapt o indemnizație lunară. „Această pensie specială pentru jurnaliști înseamnă 50% din pensia cuvenită la data retragerii din activitate și nu poate depăși două salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată. Astfel, dacă ești jurnalist și te pensionezi, iar Casa de Pensii la care ești arondat îți calculează, să zicem, un beneficiu lunar de 1000 de lei pentru anii de muncă efectuați, vei primi încă 500 de lei în baza legii menționate mai sus. Având în vedere că salariul minim brut este la data scrierii acestui articol [septembrie 2019 – n.r.] 2080 de lei, indemnizația pentru jurnaliști nu poate fi mai mare de 5160 lei”, mai afirmă sursa citată.
Legea nr 8/2006 prevede că indemnizația lunară se acordă după ce cererea a fost depusă la casa teritorială de pensii și după ce beneficiarul a făcut dovada calității de membru al uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca având statutul necesar.
Controversele
Din 2015 și până în prezent, mai multe articole de presă au vorbit atât despre (proiectul de) lege, cât și despre Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, singura organizație de jurnaliști recunoscută ca fiind de utilitate publică.
În 2015, cu un an înainte ca legea să fie votată în Parlament și abrogată de președinte, Hotnews scria că proiectul lui Vochițoiu a fost depus în aceeași zi în care, la Camera Deputaților, a fost depus și proiectul pensiilor speciale pentru parlamentari. Senatorul UNPR a afirmat, la vremea aceea, că este „o întâmplare nefericită” și că „nu are nicio legatură, nu a fost o chestiune de o zi”.
Mai mult decât atât, proiectul a fost susținut și de președintele UNPR, Gabriel Oprea, precum și de mai mulți colegi de partid ai lui Haralambie Vochițoiu.
Însă cele mai multe controverse sunt în jurul UZPR, întrucât este singura organizație care îndeplinește statutul necesar. PressOne scria, în 2016, că proiectul propus de UNPR-istul Vochițoiu a suferit o modificare, adusă de deputatul PSD Adrian Solomon, înainte de a trece de Parlament. Modificarea se referă la Articolul 1, Alineatul 9, care permite și jurnaliștilor cu pensii militare să primească indemnizația.
Acest amendament nu ar fi fără rost, scrie sursa citată, ci pentru că din UZPR fac parte multe persoane cu grade militare. Printre aceștia se numărau chiar și unul dintre vicepreședinți, Ion Petrescu, colonel în rezervă și fostul realizator din TVR Benone Neagoe, care ocupa funcția de secretar general al Consiliului Director, de asemenea colonel în rezervă. Însuși președintele Uniunii, Doru Glăvan, a recunoscut că amendamentul a fost făcut în favoarea membrilor cu grade militare: „Ăsta e avantajul să fi fost într-o structură a Apărării, a securității statului. Numai o clipă: deci, în momentul când pensiile militarilor au fost rezolvate de Parlament, în urmă cu câteva luni, s-a spus că se reașază pensiile. Habar nu am la ce valori, dar probabil că sunt mai consistente decât alte muritorilor de rând, iar atunci s-a spus să nu se mai dea celor din creație. Aceștia urmau să nu mai primească și, la un moment dat, liderii de sindicat ai Armatei au intervenit. La articolul 1, modificat în favoarea pensionarilor jurnaliști, au prevăzut ca și militarii din creație să primească acei 50%„.
Tot Pressone a scris, doi ani mai târziu, că două criterii din actele interne ale Uniunii dă conduzerii UZPR capacitatea de a „înăspri sau relaxa criteriile prin care cineva ajunge să beneficieze de pensie specială din partea statului”. În același articol se mai afirmă că în rândurile UZPR au fost primiți inclusiv primari anchetaţi sau condamnați definitiv, preoți, oameni de afaceri, deci oameni care n-ar putea să intre la categoria de ”jurnaliști profesioniști”.
Cum ajungi să primești pensie specială, ca și jurnalist
Acum că am făcut un scurt istoric al legii și al controverselor din jurul proiectului, e important de menționat că singura modalitate prin care jurnaliștii ar putea să beneficieze de indemnizația lunară la pensie ar fi prin aderarea la o uniune de creație cu caracter de utilitate publică. Deocamdată, singura de acest fel este UZPR.
Pe site-ul oficial, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a afișat o listă cu actele necesare pentru înscriere (cerere, două poze, copie C.I., copie după actele de studii, cazier, dovada activității în câmpul muncii, precum și un dosar de presă). Însă procesul se anunță încă de dinainte a fi dificil, întrucât tot UZPR anunță, cu litere mari, roșii, că documentele nu pot fi trimise prin e-mail.
Această aventură de înscriere în rândurile UZPR a fost documentată în 2017 de Vice – iar procesul nu a fost lipsit de întâmplări ”de-a râsu-plânsu”. De exemplu, jurnalistul povestește că ar fi existat dileme nu numai în ceea ce privește identitatea publicației la care lucrează, dar și asupra termenului de presă online:
„Mă întâmpină același domn amabil. Mă invită să aștept pe o canapea kitschoasă de piele, el ia dosarul și-l duce la comisie. Se întoarce câteva minute mai târziu, derutat de numele publisherului VICE din România:
«Spune-mi, te rog, e o televiziune, VICE Antenna SRL? Ca să știu să le arăt, că întrebau dacă e televiziune sau nu.»
(…)
De undeva reapare Ovidiu, care mă anunță, puțin nervos, că membrii de vârstă matusalemică ai comisiei s-au împotmolit și nu prea-nțeleg ce-i aia revistă online: «Ei nu știu, că au lucrat acum o sută de ani în presă. Și ca să se rezolve toată treaba, trebuie să se dumirească și să stabilească treaba asta cu online-ul. Deși mai avem online, dar s-au oprit la tine. Nu-și dau seama dacă e înregistrat, dacă există un ISSN al site-ului, adică sunteți înregistrat la Biblioteca Națională, că voi aveți totul în regulă, e o firmă. Dar vor mai mult de atâta și au zis să se lămurească un pic, dosarul să rămână aici».”
Articole asemănătoare
Măsuri de îmbunătățire a securității cibernetice, adoptate de Comisia Europeană
Facebook interzice reclamele țintite pentru utilizatorii de sub 18 ani, pe baza informațiilor colectate prin aplicațiile sale
Prințul Harry vs Daily Mail: Compania a invocat Legea drepturilor omului în instanță
Reversul proverbului ”vorba dulce mult aduce”: un politician, ignorat complet de jurnaliști
Jurnaliștii ucraineni, premiați cu premiul Pulitzer pentru curajul lor