Armata israeliană ordonă închiderea biroului Al Jazeera din Cisiordania ocupată
Într-o mișcare îngrijorătoare, biroul Al Jazeera situat în Ramallah, în Cisiordania ocupată, a fost închis cu forța din ordinul Israelului pentru 45 de zile.
Decizia i-a fost înmânată duminică șefului biroului Al Jazeera, Walid al-Omari, de către forțele israeliene puternic înarmate care au făcut o razie în birou. Documentul pe care al-Omari l-a citit în direct este un ordin militar – deși vorbim despre închiderea unei organizații media și nu a unei filiale a armatei.
Al-Omari a declarat ulterior că ordinul judecătoresc acuză Al Jazeera de „incitare și susținere a terorismului” și că soldații israelieni au confiscat camerele biroului înainte de a pleca.
Soldații israelieni au folosit explozibili
Conform unui reportaj realizat CNN, soldații au folosit explozibili pentru a sparge intrarea în clădire.Imaginile de după plecarea soldaților arată pagubele mari produse de forțele israeliene la exteriorul și interiorul clădirii „City Center”.
În plus, intrarea în spațiul de lucru al Al Jazeera a fost complet sigilată cu uși de fier, despre care CNN a aflat de la martori că au fost instalate de militarii israelieni. Trei camere CCTV au dispărut, de asemenea, după ce au fost confiscate.
De asemenea, soldații au dat jos posterele jurnalistei americane palestiniene ucise Shireen Abu Akleh, care erau afișate pe pereții biroului. Abu Akleh a fost ucisă de un soldat IDF care a împușcat-o în cap, în timp ce relata despre un raid israelian în Cisiordania. După presiuni din partea SUA, Israelul a recunoscut în cele din urmă că unul dintre soldații săi a fost responsabil pentru uciderea jurnalistei americano-palestiniene – deși a catalogat fapta drept o „eroare”.
Imagini ale raidului au fost publicate de Al Jazeera pe conturile sale de social media și au atras rapid atenția publicului internațional.
https://www.instagram.com/reel/DAOUKkWNAg6/?utm_source=ig_embed&utm_campaign=loading
View this post on Instagram
Reacția Al Jazeera
Într-un comunicat publicat atât pe propriul site, cât și pe rețelele de social media, Al Jazeera condamnă închiderea forțată a sediului din Ramallah, pe care-l cataloghează ca fiind „un act criminal al forțelor de ocupație israeliene”.
„Al Jazeera respinge acțiunile draconice și acuzațiile nefondate prezentate de autoritățile israeliene pentru a justifica aceste raiduri ilegale. Al Jazeera își reafirmă angajamentul neclintit de a continua să relateze despre războiul din Gaza, despre ocupația continuă a teritoriilor palestiniene și despre escaladarea regională.
Raidul asupra biroului și confiscarea echipamentului nostru nu reprezintă doar un atac asupra Al Jazeera, ci și un afront la adresa libertății presei și a principiilor jurnalismului. Aceste măsuri opresive sunt în mod clar menite să împiedice lumea să fie martoră la realitatea situației din teritoriile ocupate și la războiul în desfășurare din Gaza, precum și la impactul devastator asupra civililor nevinovați.
(…)
Reprimarea continuă de către Israel a presei libere are ca scop flagrant ascunderea acțiunilor sale din Fâșia Gaza și din Cisiordania ocupată, încălcând dreptul internațional și umanitar. Israelul vizează direct și ucide jurnaliști, alături de arestări, intimidări și amenințări, și nu va descuraja Al Jazeera de la angajamentul său de a acoperi evenimentele.
Al Jazeera îndeamnă toate organizațiile care militează pentru libertatea presei și drepturile omului, împreună cu alte entități interesate, să condamne aceste atacuri repetate ale Israelului asupra jurnaliștilor și presei și să ceară socoteală pentru cei care încearcă să îngroape adevărul sub molozul războiului.”
În încheiere, compania media cu sediul în Qatar a anunțat că „va urma toate căile legale disponibile prin intermediul instituțiilor juridice internaționale pentru a-și proteja atât drepturile și jurnaliștii, cât și dreptul publicului la informare”.
„Eforturile Israelului de a cenzura”
Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor a fost una dintre organizațiile internaționale pentru protecția lucrătorilor din mass-media care a denunțat rapid decizia Israelului.
Într-o declarație, CPJ s-a declarat „profund alarmată” de raidul israelian: „Eforturile Israelului de a cenzura Al Jazeera subminează grav dreptul publicului la informare cu privire la un război care a bulversat atât de multe vieți în regiune”, se arată în text.
„Jurnaliștilor de la Al Jazeera trebuie să li se permită să relateze în acest moment critic și întotdeauna”, a mai afirmat organizația internațională.
Reporteri fără Frontiere a comentat, de asemenea, pe această temă. Într-o postare pe X, RSF a declarat că „denunță atacul neîncetat al Israelului” asupra Al Jazeera.
Raportorul special al ONU pentru teritoriile palestiniene ocupate, Francesca Albanese, a comentat, de asemenea, această chestiune. Într-un răspuns scurt, dar foarte profund, dat la o postare X despre biroul Al Jazeera din Ramallah, ea a spus: „Nu sunt permiși martori”.
No witnesses allowed. https://t.co/jrZSRT8ONq
— Francesca Albanese, UN Special Rapporteur oPt (@FranceskAlbs) September 22, 2024
Articole asemănătoare
O redacție întreagă, concediată după ce a difuzat o știre în care regimul Plahotniuc-Dodon era criticat
Arabia Saudită, acuzată că folosește Snapchat pentru a-l promova pe prinț și a-i reduce la tăcere pe critici
Susținătorii lui Aleksei Navalnîi, hărțuiți de poliția rusă după ce datele lor personale au fost făcute publice
Viralul zilei: fâstâceală la întâlnirea Trump – Putin. Liderul SUA i-a făcut cu ochiul omologului său
Organizația RSF este sceptică la promisiunile talibanilor privind respectarea libertății presei