Antifakenews.ro, site-ul folosit de PSD pentru propaganda de pe Facebook
Toamna aceasta în mediul online și-a făcut apariția un nou site dedicat politicii și, așa cum o spune chiar denumirea lui aparent dedicat combaterii fenumenului de fake news. Totuși, să nu ne lăsăm păcăliți pentru că, Antifakenews.ro, în ciuda denumirii nu este decât un site dedicat propagandei Partidului Social Democrat.
Motorul de căutare Rubrika.ro a realizat o monitorizare a cărei concluzie este că materialele apărute pe acest site sunt preluate și postate în mod regulat de numeroase pagini de Facebook aparținând diverselor filiale ale PSD. Potrivit Rotld.ro, domeniul a apărut în data de 5 septembrie 2018, fiind deținut de o persoană fizică, restul informațiilor rămânând confidențiale.
Site-ul Antifakenews.ro nu are căsuță redacțională și nici vreo adresă de contact, fiind similar din acest punct de vedere cu alte site-uri dubioase despre care Mediastandard.ro a atras atenția și în trecut, precum Fluierul.ro (vezi articolul AICI).
Majoritatea articolelor prezintă informații neverficate sau chiar false, care vizează atacuri directe la diverși politicieni, desigur alții decât cei de la putere. Pașii sunt de regulă următorii: materialul apare pe site-ul Antifakenews.ro după care este distribuit masiv pe paginile de Facebook ale diverselor filiale aparținând PSD. Spre exemplu, la câteva zile de la apariția domeniului, pe 9 septembrie 2018 site-ul publica un articol care îl viza pe Victor Ponta, intitulat: „Ce face un politician atunci când nu are ce face”. Potrivit monitorizării efectuate de Rubrika.ro, în aceiași zi 20 de pagini de Facebook asumate de PSD, precum PSD Ialomița, PSD Gorj, PSD Târgu Jiu, PSD Scânteia sau PSD Borcușani, au postat link către articol.
Un alt articol distribuit zilele acestea face trimitere la demisia lui Paul Stănescu din poziția de ministru al Dezvoltării Regionale. Articolul începe cu un atac la adresa președintelui Klaus Iohannis: „Klaus Iohannis nu mai are niciun motiv să blocheze activitatea Guvernului. Paul Stănescu cel căruia preşedintele nu i-a semnat revocarea din funcţie, a demisionat din poziţia de ministru al Dezvoltării” și prezintă în continuare o parte din argumentația lui Stănescu, evitând în mod convenabil remarca acestuia cu privire la scăderea în sondaje a PSD. Potrivit stirileprotv.ro, Stănescu a afirmat că „Știți ce este foarte rău în partidul nostru și ar trebui… Ne spun toate sondajele: ne aflăm la jumătate din cât am avut, asta înseamnă că nu e în regulă. În momentul în care tu mărești salarii, pensii, reduci impozite, creștere economică avem, șomajul e cel mai mic, dar noi, ca partid, ne ducem în jos. Sigur, e un semnal de alarmă că mai avem sub 25%. Nu retractez nimic din ceea ce am spus public. Îmi voi păstra poziția publică pe care am avut-o până acum”, ori tocmai această parte nu o găsim în articolul de pe Antifakenews.ro.
Exemplele pot continua. Pe data de 2 noiembrie, potrivit Rubrika.ro, la orele 14:24 și 14:39, 17 pagini de Facebook aparținând unor filiale ale PSD distribuie textul „Declarații comune la Varna. Dăncilă: Este un bun prilej pentru continuarea dialogului” de pe Antifakenews.ro.
Interesant de observat e că pagini de Facebook care preiau conţinut de pe Antifakenews.rosunt cele gestionate de PSD Iaşi, PSD Argeș, PSD Bacău, PSD Bihor, PSD Mehedinți, Organizația de Femei a PSD Galați, PSD și TSD Bistrița-Năsăud, Organizația de pensionari a PSD Sectorul 2, Organizația pensionarilor social-democrați Piatra Neamț.
Acesta fiind spuse, Mediastandard.ro, vă încurajează să evitați, pentru o bună informare, site-urile care folosesc interpretările părtinitoare, informațiile trunchiate și neverificate.
Articole asemănătoare
Conflictul Ucraina – Rusia arată exact cât de poluat este mediul online românesc de propagandă EXCLUSIV
Vezi ce au căutat românii pe Google săptămâna aceasta
Noii algoritmi Facebook fac ravagii printre brandurile românești. Sau nu?
Legătura din extrema-dreaptă, fake news și ce ar putea însemna pentru alegerile europarlamentare
Manipularea în epoca fake-news. De ce este bine să ne ferim de platformele netransparente