Angajații singurului post radio sportiv protestează pentru că n-au fost plătiți de 4 luni
Zece angajați, atât cât are singurul post radio cu profil sportiv (Sport Total FM), nu au fost plătiți de patru luni și s-au reîntors în direct pregătiți să facă situația publică.
După ce au fost două săptămâni toți în concediu, timp în care postul a emis doar muzică, luni echipa Sport Total FM s-a întors. Emisiunea de dimineață a început cu melodia ”Patrula” de la trupa de punk Scandal, iar apoi redactorul-șef, Narcis Drejan, a explicat situația în care se află el și colegii lui, conform Prosport.ro.
Deși au încercat să ia legătura cu patronajul postului radio, nu au primit niciun răspuns. Totuși, angajații continuă să vină la muncă „din dragoste pentru radio”, după cum a afirmat Drejan, și sunt obligați să-și câștige existența din alte activități: colaborări în același domeniu sau chiar propriile afaceri.
După cum scrie sursa citată anterior, patronul postului ar fi primit mai multe propuneri să vândă (una de la Telekom și una de la Digi), însă acesta ar fi refuzat.
În anul 2018, Paginademedia.ro informa că Sport Total FM și-ar fi pierdut frecvența din Drobeta Turnu Severin după ce n-a emis timp de aproximativ trei luni. De vină ar fi fost niște probleme tehnice
si ce s/a mai intamplat intre timp? mai exista postul ala in 2022, si au luat oamenii banii sau nu?