ANAF se digitalizează: metodă nouă prin care se poate depune Declarația Unică
Declarația unică este un proiect al Ministerului Finanțelor Publice prin care șase categorii de contribuabili vor depune la ANAF un formular, declarându-și veniturile și constituind astfel baza de calcul pentru impozitul pe venit și contribuțiile sociale.
Printr-un comunicat de presa, Ministerul Finanțelor Publice anunță: „Pentru a simplifica completarea şi depunerea online a Declaraţiei Unice, Ministerul Finanţelor Publice – ANAF pune la dispoziţia contribuabililor o aplicaţie informatică dedicată, care poate fi accesată la adresa https://declunica.anaf.ro/”.
Pentru a nu avea probleme cu sistemul și procedura de depunere, ANAF le recomandă contribuabililor să își completeze declarația din timp.
Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care termenul limită pentru depunere a fost prelungit de la 16 la 31 iulie, deoarece: „Atât bonificaţia de 5% din impozitul pe venit aferent anului 2018 şi plătit integral până la 15 martie 2019, cât și cea acordată corespunzător pentru contribuţiile sociale datorate, au suscitat interesul contribuabililor, care a determinat îngreunarea Spațiului Privat Virtual prin numărul foarte mare de accesări ale acestui serviciu online gratuit în apropierea expirării termenului.”
Fostul președinte ANAF critică această decizie de amanare și blamează sistemul informatic al instituției: „Mişa e în concediu, Teodorovici bate câmpii zilnic pe la televiziunea de casă, preocupat de chiria lui Iohannis, dar nu şi de debitele Teldrum, iar contribuabilii îşi sparg creierii încercând să acceseze SPV.”.
Articole asemănătoare
Rusia continuă să își perfecționeze campania de dezinformare, conform datelor Pentagon
NewsGuard avertizează cu privire la dezinformarea generată cu ajutorul inteligenței artificială
Directorul unui site de ştiri din Mexic a fost asasinat. Unul dintre jurnaliștii săi a avut aceeași soartă
Ambasadorul Iordaniei în România, vizat de un fake news marca Sputnik
Top 3 editoriale: Rusia, România și viitoarele alegeri