Alți 10.000 de angajați Meta rămân fără loc de muncă
Meta a decis că va mai demite alte zeci de mii de oameni din cadrul companiei, în următoarele două luni. Mark Zuckerberg a făcut anunțul într-o postare în care a vorbit despre dificultățile economice pe care compania le înfruntă.
Noua rundă de demiteri vine în urma celei din noiembrie – atunci când Meta și-a demis 13% din forța de muncă– și cuprinde 10.000 de angajați. Zuckerberg a menționat, însă, că vor mai fi încă două runde de concedieri ce vor afecta departamentele tech și, respectiv, de business. Demiterile de acum se referă la angajații cu rol în recrutarea de noi oameni, motiv pentru care Meta va opri și angajarea pentru 5.000 de locuri anterior disponibile în companie.
În anunțul postat pe Facebook, Mark Zuckerberg vorbește și despre situația economică globală, care afectează Meta și va conduce la o restructurare organizațională. În plus, proiectele considerate neimportante vor fi trase pe linie moartă.
„Dar anul trecut a fost un semnal de alarmă. Economia mondială s-a schimbat, presiunile concurențiale au crescut, iar creșterea noastră a încetinit considerabil. În acest moment, cred că ar trebui să ne pregătim pentru posibilitatea ca această nouă realitate economică să continue timp de mai mulți ani. Având în vedere această perspectivă, va trebui să operăm mai eficient […] pentru a ne asigura succesul”, a scris Zuckerberg în postarea sa.
Poate te întrebi ce înseamnă proiecte neimportante pentru Meta. Dacă te-ai gândit la metaverse, ai greșit. Zilele trecute, gigantul american a decis să oprească dezvoltarea și implementarea de NFT-uri pe Facebook și Instagram. O mișcare firească având în vedere că interesul pentru aceste bunuri digitale a dispărut aproape complet.
Cu toate astea, visul lui Zuckerberg să dețină un metaverse e departe de a fi oprit. Conform Financial Times, toate aceste demiteri sunt răspunsul Meta la nemulțumirile investitorilor, care s-au plâns că banii dedicații construirii metaverse se duc către un proiect nerentabil.
Mark Zuckerberg pare dispus să concedieze zeci de mii de oameni doar ca să-și îndeplinească dorința de a fi primul într-un domeniul al tehnologiei, care nu poate fi numit nici măcar emergent.
Însă Meta nu e nici pe departe singura care demite mii de oameni în masă. Reuters afirmă că de la începutul anului 2022, peste 290.000 de oameni au fost demiși de către companii din sectorul tech. Încetinirea economiei globale este un motiv important în această discuție, dar mai există un aspect: anii de pandemie.
În timpul lockdownurilor și al reducerii interacțiunilor fizice, sectorul tech s-a bucurat de o creștere consistentă, care le-a rotunjit veniturile. Acum, însă, lucrurile au revenit la normal, iar trendul fulminant de creștere s-a oprit. Companiile și-au dat seama că e nevoie de schimbări pentru a face față unei perioade economice nu tocmai plăcute.
Tocmai asta, ai crede, l-ar motiva pe Zuckerberg să renunțe la costisitorul metaverse, însă lucrurile nu par a sta chiar așa. Pe lângă acest proiect de suflet, șeful Meta a mai anunțat că investițiile în intelegență artificială și echipamente VR/AR vor continua. Totul în timp ce alți mii de oameni vor continua să fie demiși în următoarele luni.
Articole asemănătoare
Un judecător a dat dreptate CNN în scandalul cu Trump
Jocurilor Olimpice de la Paris, ținta unei campanii de dezinformare a Rusiei
Polițiștii ruși s-au filmat umilind un jurnalist, ținându-i fața lângă un castron cu mâncare de câine
ShareChat: concurentul indian al rețelei WhatsApp
Cum vede presa chineză România: între banalități și aliat SUA, membru NATO