Al șaselea jurnalist ucis în războiul din Ucraina era de origine rusă. A murit în timpul bombardamentelor din Kiev
Războiul din Ucraina a mai luat viața unui jurnalist, bilanțul ridicându-se astfel la șase. De această dată este vorba de un corespondent rus: Oksana Baulina, care se afla în Ucraina din partea site-ului rus independent The Insider.
Jurnalista se afla în districtul Podolsky din Kiev, de unde relata despre consecințele unui bombardament, când forțele ruse au început din nou bombardarea zonei. Alături de Baulina, un alt civil a fost rănit și două persoane din grup au necesitat îngrijiri, conform Al Jazeera.
„The Insider își exprimă cele mai profunde condoleanțe familiei și prietenilor lui Oksana”, se arată într-un comunicat al publicației, care mai precizează că va „continus să relateze despre războiul din Ucraina, inclusiv crimele de război rusești, cum ar fi bombardarea nediscriminată a zonelor rezidențiale, care duc la moartea civililor și a jurnaliştilor”.
Deși și-a început cariera la reviste de lifestyle precum Time Out Moscow și In Style, unde a petrecut aproximativ zece ani, Oksana Baulina s-a dedicat subiectelor politice. A lucrat pentru Fundația Anti-Corupție a lui Aleksei Navalnîi ca și producător, ulterior fiind arestată pentru scurt timp după ce autoritățile au etichetat organizația drept una extremistă.
Ulterior, aceasta a părăsit Rusia, însă a continuat să raporteze pentru publicații rusești independente. Pentru The Insider a livrat mai multe reportaje din Lviv și Kiev, după ce Rusia a declanșat războiul, cu o lună în urmă.
Din nefericire, Oksana Baulina nu este singura jurnalistă care a căzut victima agresiunii ruse în Ucraina. Ea este al șaselea jurnalist care și-a pierdut viața în urma atacurilor.
Rusia atacă în mod deliberat jurnaliștii aflați în Ucraina
Rusia vizează direct sistemele de telecomunicații și jurnaliștii, în încercarea de a opri accesul publicului local și internațional la informații. De pe 24 februarie, mai mulți reporteri au fost răpiți și ținuți captivi de către soldații ruși, unii dintre ei fiind supuși unor tratamente inumane. Puteți citi mai multe despre aceste cazuri aici, aici și aici.
Fotoreporterul AP Mstyslav Chernov le-a povestit colegilor săi că militarii ucraineni i-au ajutat să părăsească orașul Mariupol, grav afectat de bombardamentele rusești, întrucât erau căutați de soldații ruși.
„Dacă vă vor prinde, vă vor filma și vă vor face să spuneți că tot ce ați filmat este o minciună. Toate eforturile voastre și tot ceea ce ați făcut în Mariupol vor fi în zadar”, le-a spus unul dintre militarii ucraineni celor doi corespondenți AP.
Mai mult, forțele ruse vizează în mod deliberat jurnaliști, în ciuda faptului că aceștia poartă semne vizibile cu ”presă”. În primele două săptămâni ale războiului, cel puțini patru atacuri au avut loc asupra echipelor de corespondenți aflați în Ucraina.
Articole asemănătoare
SUA susțin că jurnalista Shireen Abu Akleh a fost probabil ucisă din greșeală de Israel
Peste două treimi dintre români ar vota un partid naționalist. Valorile tradiționale, peste cele moderne
Recomandare pentru jurnaliști de la Google: telefonul Android poate deveni cheie fizică de securitate
Jurnalist rus, condamnat la peste 17 ani de închisoare pentru finanțarea terorismului
Ucraina, între libertatea presei și identitatea națională: toată presa scrisă trebuie publicată în limba oficială