Acționarii Meta cer un audit pentru Consiliul de conducere al Facebook
Un grup de acționari Meta împreună cu un ONG care militează pentru comportament etic în spațiul public solicită companiei o evaluare independentă a capacității consiliului de conducere de a supraveghea siguranța publică pe platforma de socializare a Facebook.
Documentul intern la care Axios a avut acces sugerează că propunerea va fi supusă votului din partea tuturor acționarilor la întocmirea raportului anual al Meta.
Propunerea inclusă în documentul intern arată că ”acționarii solicită consiliului de administrație să efectueze o evaluare independentă a capacității și performanței Comitetului de Audit și Supraveghere a Riscurilor în ceea ce privește gestionarea riscurilor pentru siguranța și interesul public, precum și în ceea ce privește sprijinirea controlului strategic al riscurilor în aceste domenii de către întregul consiliu de administrație”.
Facebook (și implicit Meta) se află, în ultima perioada, sub presiune din partea oficialilor guvernamentali, ONG-urilor, opiniei publice, iar acum și din partea investitorilor. Propunerea nu este, însă, unică.
Conform Axios, un alt grup de investitori (de data asta din partea unor instituții de stat din New York) au cerut în această lună o serie de cerințe printre care un director independent. Facebook a răspuns prin faptul că, doar în acest an, compania a investit 5 miliarde de dolari pentru implementarea unor funcții de siguranță și securitate.
Cea mai mare problemă rămâne faptul că Mark Zuckerberg are controlul majoritar în orice tip de vot al acționarilor. Tocmai din această cauză, experții și activiști pentru transparență a companiilor Big Tech, se tem că propunerile acționarilor nu vor fi implementate în forma în care aceștia le votează.
Articole asemănătoare
Directorul Institutului de Politici Publice cere înregistrările convorbirilor radio dintre jandarmi, din 10 august
Comisia Europeană: Alegerile UE au supraviețuit dezinformării – pentru moment
ICANN ar putea să mărească prețul pentru achiziționarea unui domeniu .com
Navalnîi riscă încă 30 de ani de închisoare pentru acuzații de terorism
China ia apărarea TikTok în problema interdicției din SUA