Utilizatorii britanici de Google ar putea să-și piardă drepturile europene de protecție a datelor
Pe fondul ieșirii oficiale a Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Google plănuiește să scoată operațiunile din jurisdicția autorităților europene de reglementare a protecției datelor.
Compania americană ia în calcul să își plaseze operațiunile din Anglia sub jurisdicția Statelor Unite ale Americii, au indicat surse apropiate planului, pentru Reuters. Acest lucru ar fi posibil după ce Google își va notifica utilicatorii britanici cu privire la schimbarea termenilor de folosire, în care va trebui să specifice și jurisdicția nouă.
Google își dorește să profite de ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană pentru a scăpa de General Data Protection Regulation, una dintre cele mai dure legi privind protecția datelor. În schimb, legislația SUA este aproape inexistentă, neavând nicio legislație largă privind drepturile consumatorilor pe internet.
Totodată, mutarea operațiunilor în SUA presupune și facilitarea obținerii de informații de către forțelor de ordine. În plus, Legea privind clarificarea utilizării în străinătate a datelor – CLOUD Act – este o lege federală a Statelor Unite adoptată în 2018 care prevede accesul la date de către guvernele străine. De această măsură ar putea beneficia și Regatul Unit al Marii Britanii.
În perioada următoare, alte companii tehnologice americane vor trebui să ia o decizie asemănătoare. Facebook încă nu a oferit o poziție oficială, conform Reuters.

Articole asemănătoare
Republica Moldova blochează cinci clone ale Sputnik
Editiadedimineata: Google a lansat un sistem de avertizare în caz de cutremur, pentru telefoanele cu Android
Zi de doliu național pentru Ion Iliescu: instituțiile media audiovizuale sunt obligate să respecte măsuri speciale
Sediul Radio Europa Liberă din Moscova stârnește tensiuni între Rusia și SUA
Cum a arătat piața media în 2020. România, cea mai mică pierdere din UE