TikTok ar putea facilita accesul oricărui utilizator la deepfake
ByteDance, compania care deține aplicațiile Douyin și TikTok, se pare că are implementată o funcție prin care utilizatorii și-ar putea crea propriile videoclipuri de tipul deepfake.
Potrivit unei anchete desfășurate de o firmă de cercetări din Israel, notează TechCrunch, această posibilitate nu este lansată în mod oficial, însă codul există în structura aplicației, fiind denumit Face Swap. Dacă ar fi activat, acesta le-ar permite utilizatorilor să își scaneze fața și să o folosească în locul fețelor persoanelor din alte videoclipuri. De notat este și faptul că deja există implementată o opțiune în aplicații precum Snapchat care permite schimbarea fețelor a două persoane aflate în același cadru video.
Tehnologia inactivă de pe TikTok ar facilita falsificarea oricărui videoclip și ar putea duce la dezinformare, în cazul celor creduli, sau la un scepticism apăsător, o incertitudine generală, în cazul celor mai circumspecți. Dacă ar fi activată, această opțiune ar aduce, cu siguranță, după ea numeroase abuzuri și ar fi necesară o reglementare oficială a folosirii ei.
Pericolele accesului la o astfel de tehnologie au fost analizate și explicate într-un articol Media Standard despre deepfake, iar faptul că aplicații care au fost descărcate de peste un miliard de ori ar putea facilita utilizarea ei constituie o problemă gravă. Totuși, purtătorii de cuvânt ai companiei au declarat că posibilitatea de a crea videoclipuri deepfake ,,cu siguranță nu este o funcție în TikTok și nici nu avem intenția de a o introduce.” Ulterior au adăugat și faptul că, pentru a se evita orice confuzie, fragmentele de cod responsabile cu această caracteristică vor fi eliminate, însă nu se știe când vor avea loc aceste modificări.
De asemenea, îngrijorător este și faptul că ByteDance este o companie originară din China, cu sediul principal la Beijing și, luând în considerare politicile de propagandă și dezinformare folosite în Republica Populară Chineză, trebuie să devenim bănuitori cu privire la adevăratul scop pentru care există acel fragment de cod. Totodată, cunoscând dorința chinezilor de a implementa sistemul de credite sociale bazat pe recunoaștere facială, ar trebui să evităm să permitem unor astfel de aplicații să ne scaneze fețele.
Articole asemănătoare
Amnesty International avertizează: „Confidențialitatea nu trebuie să fie «o altă victimă» a virusului”
WhatsApp lucrează la implementarea mesageriei cu platforme terțe
Studiu: aproape jumătate dintre români cred că amploarea problemei știrilor false este exagerată
Macron, nemulțumit de forma provizorie a reglementărilor UE cu privire la AI
Snapchat, investigată în Marea Britanie cu privire la conturile utilizatorilor minori