Presa din România nu s-a plictisit de cazul Elodia, deși au trecut 12 ani de la dispariția ei
Ani la rând s-a vorbit despre cazul Elodiei Ghinescu, o avocată din Brașov care a dispărut în 2007. Deși Justiția a dat un verdict clar, găsindu-l vinovat pe soțul femeii (Cristian Cioacă) și condamnându-l în iunie 2014 la 15 ani şi opt luni de închisoare, presa din România continuă să exploateze ceea ce a devenit la scurt timp de la incident una dintre cele mai cunoscute crime din România.
Anumite publicații online nu numai că încă mai scriu despre Elodia, dar se folosesc de titluri total neadevărate și înșelătoare pentru a atrage câteva vizualizări. La secțiunea ”News” de pe Google, dacă căutăm termenul ”elodia”, descoperim multe astfel de exemple.
B1.ro poate fi considerat, la o primă vedere, liderul în ceea ce privește articolele înșelătoare sau parțial înșelătoare despre Elodia. Cel care iese în evidență este ”BOMBĂ în România: Da, e adevărat, Elodia e vie! Ce se întâmplă în misterul anului e fără precedent!” și au livrat știrea cu același titlu de mai multe ori, la diferență de câteva zile (odată pe 20 iulie și apoi pe 3 august).
După cum ne puteam aștepta, conținutul articolului nici măcar nu menționează că ”Elodia e vie”, ci vorbește despre reacția lui Luis Lazarus atunci când a fost întrebat ce ar face dacă avocata ar apărea în fața sa, vie. El a spus că în acel caz, se va retrage din presă.
Tot de la B1 aflăm din titlu că Elodia Ghinescu trăiește (”Da, Elodia Ghinescu trăiește! Nebunie în Brașov, la blocul în care a locuit aceasta: Ce s-a întâmplat până acum!”). Totuși, știrea cu pricina vorbește despre cum ea și Cioacă au fost dați în judecată de către asociația de proprietari. Ceva înainte, aceeași știre a fost publicată de B1.ro, însă cu exact același titlu.
WOWbiz și apoi CanCan l-au adus în atenția publicului chiar și pe Dan Diaconescu, cel care a vorbit mulți ani despre avocata brașoveancă. Cele două tabloide susțin că un prieten apropiat de-al patronului fostului OTV este șocat și ”se gândește mereu la părinții fetelor și se roagă ca acestea să fie găsite în viață!”.
Petrișor Obae nota pentru EVZ că Dan Diaconescu ar fi făcut într-un singur an 2.000.000 de euro de pe urma cazului Elodia și ar fi stat aproximativ 239 de nopți cu acest subiect.
Cazul de la Caracal trebuia să ducă la Elodia
Să nu tragem concluzii pripite, totuși. Au existat și alte publicații care au vorbit despre drama petrecută în Brașov în urmă cu 12 ani, mai ales de când cazul din Caracal a devenit public.
Tabloide online precum WOWbiz și Can Can, dar și B1, Ziau News, Ziarul Evenimentul au publicat fragmente dintr-un editorial de pe Jurnalul Național, semnat de Alexandru Ion (”‘Involuție tehnologică’ în 12 ani, de la cazul ‘Elodia’ la cazul ‘Caracal’”). Diferența este că cel din urmă vorbește despre greșelile făcute de autorități în cazul Alexandrei spre deosebire de cel al Elodiei, în timp ce primele le promit cititorilor, prin titlu, o legătură palpabilă între cele două drame.
Articole asemănătoare
Dezinformarea online este o preocupare globală, potrivit unui studiu UNESCO
Cum se folosește Ucraina de donațiile în criptomonede
Contul de Twitter al lui David Icke, închis pentru dezinformare
„Manualul de dezinformare” al serviciilor secrete sovietice, temelia propagandei ruse de astăzi
Circuitul știrii despre presupusa înțelegere dintre Udrea și FBI EXCLUSIV