Facebook, dată în judecată de o firmă media rusă
Compania condusă de Mark Zuckerberg a fost dată în judecată de o firmă media din Rusia, unde lucra o femeie acuzată de ingerinţe electorale în timpul campaniei din 2016 din SUA.
Decizia Federal Agency of News LLC și acționarului unic al firmei, Evgeniy Zubarev, de a solicita daune vine după ce Facebook a blocat contul al FAN pe baza presupusei legături dintre angajată și Internet Research Agency, asupra căreia planează suspiciuni de manipulare a scrutinului de acum doi ani, conform Mediafax.ro.
„FAN este o agenţie de ştiri legitimă, independentă şi autentică care publică materiale care sunt relevante şi de interes pentru public”, arată documentele depuse la o instanţă din California.
Mai mult, FAN și Internet Research Agency au împărțit o vreme aceeași clădire de birouri, după cum au recunoscut chiar reprezentanții primei firme.
Femeia în cauză, Elena Alekseevna Khusyaynova, lucra pe postul de contabil pentru Federal Agency of News și nu avea legătură cu conținutul postat de publicație.

Articole asemănătoare
Guvernul recomandă publicațiilor să ”NU dea informații care nu sunt verificate”. Poliția s-a sesizat privind informațiile false despre coronavirus
Mii de protestatari ungari cer mai multă libertate pentru presă
Un post major de radio din SUA i-a îndemnat pe jurnaliști să-și tempereze retorica despre „frauda electorală”
Influencerii nu vor mai avea voie să promoveze tutun, țigări electronice și arme de foc pe Instagram
Thierry Breton, comisarul UE al pieței interne, despre TikTok: ”Mai sunt multe de îmbunătățit”