Dragnea, întâlnire de taină cu șeful OMV, la două zile după ce Rainer Seele a fost decorat de Putin
Liderul PSD, Liviu Dragnea s-ar fi întâlnit pe 5 septembrie, alături de șeful Camerei Deputaților, cu directorul general al companiei austriece OMV. Surse parlamentare au declarat pentru G4Media.ro că întâlnirea a avut loc la biroul din Parlament al lui Dragnea, pe fondul promisiunilor publice ale acestuia că va face anumite modificări în legea offshore pentru a fi în acord cu propunerea sa inițială.
În urmă cu puțin timp Darius Vâlcov acuza compania OMV că „șantajează statul român” în chestiunea gazelor din Marea Neagră.
Pe data de 3 septembrie Rainer Seele, șeful concernului energetic OMV și unul din artizanii proiectului Nord Stream 2 fusese primit într-o vizită al Kremlin și decorat de președintele Rusiei, Vladimir Putin, cu Ordinul Prieteniei – una din cele mai înalte decorații rusești, potrivit infomațiilor furnizate de presa poloneză.
Seele a fost astfel decorat „pentru merite în întărirea prieteniei și colaborării între popoare”, a doua zi după cea de a 58-a sa aniversare a zilei de naștere.
Cine este Rainer Seele?
Rainer Seele a condus mulți ani firma de gaze Winterhall, partenerul principal al Gazprom în Germania. În primăvara anului 2015 devine pe neașteptate șeful concernului energetic austriac OMV și începe să strângă relațiile acestei firme cu Gazprom.
Din inițiativa lui, OMV a fost una dintre primele firme din Occident care au sprijinit planul construirii de către Gazprom a noului gazoduct baltic Nord Stream 2. Statele Unite s-au opus ferm acestui proiect, prin care Rusia poate furniza gaze direct Germaniei, motivând că acest lucru ar crește dependența Europei de gazul rusesc și implicit ar alimenta posibilitatea ca Rusia să șantajeze mai ușor state importante din centrul Europei. Imediat după numirea lui Seele ca șef al OMV, presa austriacă l-a catalogat pe Seele drept „omul Gazpromului”.
Seele este în același timp, din anul 2012, președintele Camerei de Comerț Exterior Germano-Ruse. În ultimii ani s-a pronunțat de mai multe ori pentru ridicarea de către UE a sancțiunilor impuse Rusiei după anexarea ilegală a peninsulei Crimeea și pentru strângerea relațiilor în sectorul energetic cu Rusia.
Articole asemănătoare
Reclamele politice care conțin dezinformare, în continuare o problemă pentru platformele de socializare
După jurnaliști, regimul din Iran trece la arestarea experților din domeniul tech
Australia acuză că proiectul chinez ”Noul drum al mătăsii” este un instrument de propagandă
Cazul lui Jamal Khashoggi: Procurorul saudit neagă implicarea prințului moștenitor
Instagram și Facebook au ascuns comentariile care conțineau steagul palestinian