Epopeea fake news-urilor lui Tăriceanu: Duminică și Pieleanu, primele comentarii
Subiectul ”fierbinte” al presei românești a fost în acest weekend presupusele negocieri dintre președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu și Victor Ponta și Vasile Blaga pentru preluarea puterii. Ulterior, al doilea om în stat a luat exemplul liderului SUA, acuzând instituțiile de media de fake news.
Mediastandard.ro a luat legătura cu doi sociologi – Gelu Duminică și Marius Pieleanu -, pentru a afla impactul pe care îl are propagarea acestei știri dată pe surse, dar și acuzațiile formulate de Tăriceanu.
Părerile au fost împărțite. Spre exemplu, întrebat dacă știrea ar putea fi data de cineva pentru a destabiliza coaliția, Gelu Duminică a fost rezervat în declarații, invocând motivul că așa se acționează în politică.
„Asta ar trebui să facă opoziția, să poarte negocieri, așa că nu ar trebui să ne mire. Politica e pe negocieri. Păi, cum ați vrea să se schimbe puterea?! Nu ar fi prima dată când o soluție imorală e adoptată. Așa că, dacă opoziția vrea să dea jos PSD-ul, trebuie să schimbe majoritatea și pentru asta trebuie să spargă actuala majoritate. Nu ar trebui să se mire că se poartă negocieri. În politică orice e plauzibil. Cine credea ca PNL va avea alianță cu PSD? Și uite că a avut. Cine credea că Partidul Romania Mare va susține același Guvern ca și UDMR? Politica este o zonă a negocierilor, iar negocierile astea trebuie să se facă pentru binele național, nu pentru binele unor persoane.”
Pe de altă parte, Marius Pieleanu a fost mult mai categoric în declarații: „Cu siguranță, da. Nici vorbă de negocieri subterane, cel puțin la momentul la care vorbim astăzi. Sigur că în politică este posibil orice și se pot demara negocieri nu numai din partea partidului condus de domnul Tăriceanu, ci și din partea PSD. Din informațiile pe care le am, nu există astfel de negocieri.”
Cu privire la declarația lui Tăriceanu prin care a dezmințit zvonurile, sociologul Duminică afirmă că este complet normal să facă asta.
„Și ce ați fi vrut să zică? Ca și cum partenerul într-o relație este prins că flirtează și cu altcineva. Logic că prima dată dezminte. Apoi, cine știe? E normal să dezmintă. Nu spun că se întâmplă acum negocieri, spun ca dacă s-ar întâmpla, ele ar fi normale.”
Pieleanu susține, la rândul său, afirmațiile lui Tăriceanu: „Nu știu dacă statul paralel e de vină privind situația aceasta, dar cred că declarația domnului Tăriceanu în privința lipsei negocierilor este corectă, este adevarată.”
Articole asemănătoare
Frontul ajunge și în online. Ucraina și Rusia atrag hackeri de partea lor
Viralul zilei: postură de stand-up comedy pentru Liviu Dragnea
Maia Sandu, ținta unui deepfake. Președintele Republicii Moldova își ”anunță” demisia în îmbrăcăminte musulmană
Anatomia unui fake news: „Explozie politico-religioasă între Moscova și București” EXCLUSIV
UE ar putea amâna adoptarea legii privind inteligența artificială