3 cazuri în care Puterea a ignorat natura sistemului semi-prezidențial din România și implicațiile acestor decizii


Robert Manea
3 cazuri în care Puterea a ignorat natura...

Decizia aprobării rectificarii bugetare de catre Guvern, fără avizul CSAT, reprezintă încă un indiciu a faptului că actuala Putere ignoră natura regimului semi-prezidențial din România și se comportă de facto, în multe cazuri, ca într-un regim parlamentar.

Avizul CSAT este expresia competențelor Președintelui României în materie de securitate națională, prin faptul că Președintele CSAT face parte din circuitul decizional referitor la instituțiile care fac parte din acest domeniu. Ori, negarea unei competențe a unei autorități publice, în acest caz instituția prezidențială, ignora de fapt natura regimului semi-prezidențial din România. Într-un regim parlamentar, instituțiile din sistemul de securitate națională sunt în subordinea Guvernului și sub control parlamentar. Totuși, Legea CSAT din România este redactată pentru a transpune unul din elementele de baza ale regimului semi-prezidențial, prin implicarea președintelui republicii în cercul de putere. Ne întrebăm dacă nu cumva Guvernul dorește de fapt un regim parlamentar, cu atât mai mult cu cât nu este prima dată când se realizează ignorarea prerogativelor prezidențiale.

capital.ro

Ne amintim de scandalul mutării ambasadei României din Israel, de la Tel Aviv la Ierusalim, atunci când președintele Iohannis s-a plâns de faptul că nu a fost consultat în această privință. De politica externă a României este responsabilă nu doar o instituție, ci mai degrabă un triunghi instituțional. Din acest triunghi instituțional fac parte președintele republicii, primul ministru și ministrul Afacerilor Externe. Din acest motiv, nu putem spune că politica externă reprezintă exclusiv apanajul unei instituții dintre cele trei enumerate. Cu toate acestea, premierul s-a comportat în acest caz mai degrabă ca într-un sistem parlamentar, ignorând complet atribuțiile președintelui republicii. În sistemele parlamentare, politica externă reprezintă în principal apanajul premierului. Ori, ignorarea instituției prezidențiale în acest caz a reprezentat o altă negare a competențelor președintelui.

romanialibera.ro

Acestea nu au fost însă singurele cazuri. Puterea a mai încercat o dată eliminarea instituției prezindențiale din cercul decizional, atunci când s-a propus eliminarea președintelui din procedura de numire a procurorilor șefi, prin modificarea legilor 303/2004, 304/2004 si 317/2004.

În legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor se prevede în Art.31, (1) că „Judecătorii și procurorii care au promovat examenul de capacitate sunt numiți de Președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii”. La fel și în Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, acolo unde la Art.7 (1) se prevede că „Membrii Consiliului Superior al Magistraturii se aleg din rândul judecătorilor și procurorilor numiți de Președintele României”. Președintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu argumenta necesitatea eliminării președintelui din procedura de numire a procurorilor șefi ai DNA și DIICOT spunând că astfel va avea loc o depolitizare a sistemului, în conditiile in care numirile vor fi facute de CSM, care nu este un factor politic.

hotnews.ro

Doar că nici președintele nu este factor politic. Potrivit Constituției României, „Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată”, iar acesta „…exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”.

În regimul semi-prezidențial din România, puterea executivă este bicefală. De aceea cele mai importante decizii ar trebui să se ia printr-un consens la nivel de președinte-premier. Doar că în România predomină dimensiunea conflictului, iar acest lucru generează o criză a puterii executive. Criza nu este nouă. S-a scris enorm despre conflictul dintre fostul președinte Traian Băsescu și premierul Ponta, sau despre conflictul dintre același președinte Băsescu și premierul Tăriceanu, ori despre conflictul dintre Iliescu și Roman. Ce nu au observat majoritatea comentatorilor politici, e faptul că această criză a persistat, cu toate că s-au schimbat atât președinți, cât și premieri. Asta pentru că această criză a ajuns să fie instituționalizată. De fapt, actualul sistem politic românesc s-a născut în criză. În loc să existe un echilibru și un control reciproc al puterilor (checks and balances), diverșii actori încearcă să își subordoneze puterile în stat. În cele din urmă, criza executivului este o criză a democrației.

Încercările sistematice de eliminare a instituției prezidențiale din cercul deciziilor, în cadrul unui regim semi-prezidențial, sunt din acest punct de vedere contraproductive. O eventuală schimbare a sistemului se poate face doar prin modificarea Constituției și printr-o reală dezbatere între toate forțele politice și nu prin impunerea unor modificări graduale.

Arată comentariile (0)

Comentarii

Articole asemănătoare

Analize

Campania pro-referendum, în toi. Bilanțul materialelor și al declarațiilor EXCLUSIV

Cu cât numărul de zile până la ”marele eveniment al familiei tradiționale” se diminuează, cu atât îmi dau seama de...

Adăugat pe de Alexandra Minea
Analize

Cum poate fi folosită conspirația ca o armă politică: președintele Nigeriei vs. sosia sa din Sudan

O conspirație la nivel național: acesta a fost cadrul în care președintele Nigeriei s-a aflat în rolul principal. Totul  a început în...

Adăugat pe de Alexandra Minea