TikTok, audiată în Parlamentul European pentru rolul din alegerile din România
Reprezentanții TikTok se prezintă azi, 3 decembrie, în fața Parlamentului European pentru a oferi explicații legate de rolul platformei în alegerile primului tur prezidențial. Ascensiunea lui Călin Georgescu pe TikTok, în ciuda faptului că acesta susține că nu a plătit nimic pentru campania din mediul online, a fost privită cu suspiciune de autoritățile române, care au cerut sprijin instituțiilor europene.
TikTok nu-l va trimite pe directorul său executiv, Shou Zi Chew, ci preferă să răspundă întrebărilor din fața PE prin vocea a doi reprezentanți: Caroline Greer, principalul lobbyist al companiei la Bruxelles, și Brie Pegum, șefa departamentului de transparență.
Conform Politico, europarlamentarii vor chestiona TikTok cu privire la conformitatea platformei la legile DSA (care reglementează serviciile online), asta în contextul în care Comisia Europeană deja a început să analizeze algoritmul de recomandare al aplicației încă din luna octombrie.
Nereguli cu privire la DSA au reclamat și autoritățile române, care – la un moment dat – vehiculau posibilitatea suspendării TikTok. În plus, CSAT a afirmat, în data de 28 noiembrie, că algoritmul TikTok l-a favorizat pe Călin Georgescu, iar compania nu a reușit să-l identifice ca actor politic, lucru ce i-ar fi sporit șansele ca mesajele sale de promovare să se viralizeze.
Iar lucrurile nu se opresc aici. Un studiu independent a scos la iveală că, în ciuda presiunii publice din partea autorităților, 300 de conturi inautentice, care pretind că sunt pagini de meme-uri sau de divertisment, continuă să posteze propagandă pro-Georgescu.
TikTok are multe explicații de dat (și sigur o să facă în așa fel încât să pară că nu au nicio vină), însă la fel de multe explicații ar trebui să vină și din partea autorităților române, aparent incapabile să gestioneze într-o oarecare măsură situația.
Alegerile din România ridică, pentru prima oară, întrebări serioase despre eficiența reglementărilor platformelor de social media în contextul alegerilor electorale. De mai bine de o săptămână, TikTok a fost intens criticată în țară – de către societate și autorități. Compania, însă, neagă că ar fi avut vreo vină, deși realitatea arată că mesajele pro-Georgescu sunt clar mult mai recomandate decât altele.
La polul opus, răspunsul autorităților, fie ele române sau europene, este aproape inexistent. Turul II al prezidențialelor este la doar patru zile distanță, iar dovezile concrete despre campania din mediul online al lui Călin Georgescu sunt extrem de puține și nesimnificative. La fel ca noi toți, autoritățile par doar să constate, post-factum, că viralizarea lui Georgescu este suspicioasă.
Articole asemănătoare
Lui Elon Musk nu-i place un site? Nicio problemă: Twitter pare să întârzie deschiderea linkurilor cu cinci secunde
Tinerii, mai puțin interesați de știrile ”tradiționale”. Preferă subiecte precum cultura sau educația
Browserele mai mici câștigă teren, odată cu intrarea în vigoare a legii UE privind piața digitală
Studiu: Adolescenții folosesc social media și pentru a-și exprima susținerea față de o idee politică
O nouă problemă majoră de securitate închide Google+ mai devreme