Un jurnalist de investigații va lua locul candidatului asasinat, în cursa prezidențială din Ecuador
După asasinarea macabră a candidatului la președinția ecuadoriană Fernando Villavicencio, partidul acestuia a ales un prieten apropiat și asociat al defunctului pentru a-i lua locul în cursa electorală.
Christian Zurita este un reporter de investigații din capitala Ecuadorului, Quito. Atât el, cât și Villavicencio au scris pe larg despre corupția internă, care este o temă principală a partidului centrist Construye în aceste alegeri, conform TIME.
Jurnalistul va continua agenda pe care a început-o prietenul său, militând pentru combaterea criminalității. Se pare că Zurita este una dintre persoanele care l-au ajutat pe Villavicencio să scrie această agendă la începutul campaniei sale.
Deși partidul l-a desemnat oficial pe jurnalist drept candidat, nu i s-a permis să participe la singura dezbatere dinaintea alegerilor. Președinta Consiliului Național Electoral, Diana Atamaint, a declarat că acest lucru se datorează faptului că actele nu au fost aprobate la timp.
Dezbaterea, acum între ceilalți șapte candidați la președinție, era programată pentru duminica trecută. Alegerile vor avea loc pe 20 august. Dacă niciun candidat nu va obține o majoritate absolută sau cel puțin 40% din voturile valide cu un avantaj de 10 puncte față de cel de-al doilea clasat, va avea loc un al doilea tur de scrutin pe 15 octombrie.
Asasinarea lui Fernando Villavicencio
Pe 9 august, Fernando Villavicencio a fost împușcat în cap în timp ce pleca de la un eveniment de campanie la o școală din centrul nordic al orașului Quito. Ulterior, a fost declarat mort la o clinică. Șase suspecți, toți columbieni, au fost arestați în urma atacului. Unul dintre ei a fost împușcat și a murit ulterior în timp ce se afla în arest. Alte nouă persoane, inclusiv doi ofițeri de poliție, au fost rănite în schimbul de focuri.
Raportul poliției nu precizează dacă columbienii sunt presupuși membri ai unui grup infracțional. Ministrul de interne din Ecuador a declarat că cei arestați au legătură cu crima organizată, deși nu a oferit mai multe detalii.
Anterior, Villavicencio a declarat că a fost amenințat de afiliați ai cartelului mexican Sinaloa, care operează și în Ecuador. El a spus că campania sa reprezintă o amenințare pentru astfel de grupuri, din cauza agendei sale împotriva criminalității.
Totuși, văduva lui Villavicencio, Veronica Sarauz, a dat vina pe stat pentru moartea soțului ei, acuzând poliția că nu l-a protejat în mod corespunzător. De asemenea, ea a dat vina pe susținătorii fostului președinte Rafael Correa, care a fost condamnat în 2020 la opt ani de închisoare după ce Villavicencio l-a investigat pentru corupție.
Mai mult decât atât, cu o zi înainte de asasinarea sa, candidatul a depus o plângere la procuratură, acuzând nereguli în contractele petroliere negociate în timpul administrației Correa, estimând o pierdere pentru țară de aproximativ 9 miliarde de dolari.
Villavicencio se afla pe locul doi în sondaje, înainte de a fi asasinat. Deși nu era favorit în această cursă electorală, moartea sa a atras și mai tare atenția asupra violenței crimei organizate.
Articole asemănătoare
Comisiile de specialitate din Parlamentul European, de acord cu proiectul de lege privind AI
Musk vinde alte 3,5 miliarde de dolari din acțiunile Tesla –a doua oară de când a preluat Twitter
Amazon și-ar ”investiga” clienții prin intermediul Facebook, fără știința acestora
Doliu în presă. Jurnalistul Liviu Iancu, de la Profit.ro, a decedat
Zeci de organizații de caritate britanice se alătură boicotului împotriva Facebook