Republica Moldova blochează cinci clone ale Sputnik
Cinci site-uri aparținând organului de propagandă externă al Kremlinului Sputnik vor fi blocate pe teritoriul Republicii Moldova. Decizia aparține Serviciului de Informații și Securitate (ISS) din țara vecină.
Autoritățile motivează hotărârea prin prisma rolului jucat de aceste portaluri de știri în propagarea de dezinformare în rândul publicului moldovean, conform ProTV Moldova.
Cele cinci portaluri sunt:
- sputniknews.com;
- md.sputniknews.com;
- ro.sputniknews.com;
- sputniknews.ru;
- md.sputniknews.ru.
„Ordinul ce conține indicații cu caracter obligatoriu a fost transmis furnizorilor de rețea
și/sau servicii de comunicații electronice, pentru a bloca, în condițiile legii, imediat
accesul utilizatorilor din Republica Moldova la sursele menționate”, se arată în comunicatul SIS.
Cum răspunde Rusia
Nu s-a lăsat așteptat nici răspunsul Rusiei la această măsură. În prima parte a zilei de joi, un membru al Consiliului pentru Drepturile Omului pe lângă președintele Vladimir Putin, Alexandr Brod, a afirmat că Moscova „va oferi un răspuns pe măsură, inclusiv sancțiuni economice”, ca urmare a blocării celor cinci site-uri.
„Societatea este lipsită de informații obiective despre ceea ce se întâmplă pe teritoriul Ucrainei, în Europa, în special despre scopurile și obiectivele operațiunii militare speciale. Autoritățile moldovenești au devenit parte a industriei ideologice de denigrare a Rusiei și încearcă să îi facă pe oamenii din Moldova dependenți de sentimentele antirusești. Rusia nu trebuie să tolereze un astfel de rezultat și sperăm că va urma o reacție”, a declarat Brod pentru RIA Novosti, citat de Agora.md.
Nu este prima oară când SIS ia decizia de a bloca site-uri care incitau la ură și război. În octombrie anul trecut, moldnod.ru și rusnod.ru nu au mai putut fi accesate de pe teritoriul Republicii Moldova. O măsură similară a fost adoptată în ianuarie 2023 împotriva eadaily.com și bloknot.ru.

Articole asemănătoare
Dragnea, ținta umorului suedez: ”tentativa de asasinat”, realizată de… ABBA
Ce spun specialiștii români în date personale despre identitatea digitală europeană: prea timpurie, insuficient documentată, vulnerabilă
Twitter refuză să plătească factura pentru serviciile oferite de Google Cloud
Vrăjitoarele de pe social media au reinventat magia: de la ședințele private de spiritism, la video-uri pe YouTube
Europa intră în cursa AI. UE va investi 200 de miliarde de euro în dezvoltarea inteligenței artificiale