Google le-a cerut traducătorilor de rusă să nu facă referire la un „război” în Ucraina
Traducătorii Google de limba rusă au fost rugați de către companie să evite cuvântul ”război” atunci când se referă la conflictul din Ucraina. Cererea Google reprezintă o încercare de a scăpa de noile legi ale lui Putin.
Un mail transmis de Google contractorilor și citat de The Intercept afirmă că gigantul tehnologic recomandă folosirea termenilor precum ”circumstanțe extraordinare” sau alte exprimări vagi. Instucțiunle trimise de management menționau că modificarea politicii are ca scop menținerea Google în limitele rigorilor legii ruse.
Un angajat al unei companii care are contract cu Google afirmă că noile dispoziții se aplică la toate produsele din portofoliul Google, inclusiv Maps, Gmail și AdWords.
Totuși, nota internă subliniază faptul că, pe piețele non-ruse, se recomandă în continuare folosirea cuvântului ”război”. Mailul transmis contractorilor ar explica de ce versiunea în limba rusă făcea referire la situația din Ucraina în termeni vagi, în timp ce varianta în engleză a aceleiași pagini descria evenimentul ca atare.
Un purtător de cuvânt al companiei a explicat că măsura era necesară pentru ca Google să continue să activeze în Rusia, fiind un serviciu esențial.
„În timp ce am pus în pauză reclamele Google și marea majoritate a activităților noastre comerciale din Rusia, rămânem concentrați pe siguranța angajaților noștri locali. După cum s-a relatat pe larg, legile actuale restricționează comunicațiile în Rusia. Acest lucru nu se aplică serviciilor noastre de informare, cum ar fi Search și YouTube”, a afirmat Alex Krasov, purtătot de cuvânt al Google, pentru The Intercept.
Măsura vine ca o reacție la introducerea unei legi rusești care obligă instituțiile de presă și mass-media din Rusia să numească invazia guvernului în țara vecină „operațiune militară specială”. Persoanele care refuză să se conformeze riscă să petreacă și până la 15 ani în spatele gratiilor.
Articole asemănătoare
O publicație americană scrie despre incapacitatea Poliției de a răspunde în cazul fetei dispărute în Caracal
Rusia continuă sancționarea companiilor tech străine. Twitch, amendată cu 57.000 de dolari
Recomandările redacției: Ce este deinfluencing, viitorul Threads și cum să ne ferim de recenziile false
Google, acuzată de monopol de către Departamentul de Justiție din SUA. Procesul începe luna viitoare
Ce ar trebui să știi despre FLoC, tehnologia de ad-targeting pe care Google o va implementa pe Chrome