Alți doi jurnaliști au murit în Ucraina. Bilanțul se ridică la cinci
Lumea jurnalistică a mai pierdut doi oameni în conflictul din Ucraina. Este vorba despre un cameraman de la Fox News și o producătoare ucraineană, uciși de gloanțele trase în mașina lor. Astfel, bilanțul jurnaliștilor morți începând cu 24 februarie crește la cinci.
Cameramanul Pierre Zakrzewski și producătorul Oleksandra Kurshynova au fost uciși când vehiculul lor a fost lovit în Horenka, în apropierea capitalei Ucrainei, conform postului Fox News, care a anunțat decesul celor doi. Ministerul ucrainean al Apărării susține că vina pentru atac aparține trupelor ruse, scrie Al Jazeera.
Alături de ei se afla și corespondentul Fox News Benjamin Hall. Din fericire, acesta a scăpat cu viață, însă este rănit și va rămâne internat.
Într-una dintre emisiunile de marți, prezentatorul Bill Hemmer l-a numit pe colegul său cameraman „o legendă absolută” datorită contribuțiilor pe care acesta le-a adus jurnalismului. Zakrzewski a transmis din cele mai grele teatre de război, precum Irak, Afganistan și Siria.
Din nefericire, Zakrzewski și Kurshynova nu sunt singurii jurnaliști care și-au pierdut viața de la începutul războiului din Ucraina. Operatorul ucrainean Yevhenii Sakun a murit în urma bombardamentului forțelor ruse asupra memorialului victimelor Holoscaustului Babyn Yar și antenei televiziunii publice, în timp ce reporterul ucrainean Victor Dudar, un alt reporter ucrainean, a fost ucis în lupte în apropierea orașului-port din sudul Mykolaiv, susțin oficialii ucraineni.
Pe 13 martie, a decedat și jurnalistul american Brent Renaud, primul jurnalist străin despre care se știe că a fost ucis în războiul din Ucraina. Conform lui Andriî Nebitov, șeful poliției din regiunea Kiev, a declarat într-o postare de pe Facebook că forțele ruse l-au împușcat pe Renaud, adăugând că „ocupanții ucid cu cinism chiar și jurnaliști ai presei internaționale, care au încercat să spună adevărul despre atrocitățile armatei ruse în Ucraina”.
Într-un mesaj pe Telegram, șefa parlamentului ucrainean pentru drepturile omului, Ludmila Denisova, a declarat că luptele dintre forțele ucrainene și cele ale invadatorilor ruși au rănit zeci de jurnaliști.
„Cel puțin 35 de jurnaliști au devenit victime” ale forțelor ruse, a spus Denisova.
Articole asemănătoare
Cine este preotul Chris Terheș, candidatul PSD la europarlamentare: De la militant anti-PSD, la critic al DNA
Combaterea fake news începe din școală. Ovidiu Raețchi: Nu mai putem sta deoparte EXCLUSIV
Cum ne distorsionează media realitatea? Este suficient să vezi live-uri pe Facebook ca să înțelegi România reală
Generația care “nu știe nimic”. Cum pot influența prejudecățile prezența la vot
Cronologia și posibilele mize ale isteriei apei din București