Rusia își continuă asaltul asupra rețelelor sociale. Instagram, restricționată de Kremlin
Rusia anunțat că de azi, 14 martie, accesul la Instagram va fi restricționat. Agenția pentru reglementarea media, Roskomnadzor, a motivat această decizie amintind de noile măsuri ale Meta care permit incitarea la ură împotriva armatei ruse.
”Pe rețeaua de socializare Instagram circulă mesaje care încurajează și provoacă la acte de violență împotriva rușilor, în legătură cu care Procuratura Generală a Rusiei a cerut Roskomnadzor să restricționeze accesul la această rețea de socializare. Deoarece va dura ceva timp până când utilizatorii activi ai Instagram își vor transfera materialele foto și video pe alte rețele sociale și până își vor notifica contactele și abonații, Roskomnadzor a decis să finalizeze procedura de impunere a restricțiilor de acces la Instagram la ora 00:00 a zilei de 14 martie, oferind utilizatorilor o perioadă de tranziție suplimentară de 48 de ore”, au declarat autoritățile rusești în declarația de presă oferită vineri seară.
Șeful Instagram a reacționat pe Twitter în legătură cu acest anunț și a catalogat decizia ca fiind ”greșită”, amintind de numărul imens de utilizatori ruși care urmăresc conturi din afara țării.
On Monday, Instagram will be blocked in Russia. This decision will cut 80 million in Russia off from one another, and from the rest of the world as ~80% of people in Russia follow an Instagram account outside their country. This is wrong.
— Adam Mosseri (@mosseri) March 11, 2022
După cum notează și The Verge, Instagram a fost folosit de oligarhi sau copii acestora (cel mai notabil exemplu ar fii fiica lui Roman Abramovici care a fost foarte vocală cu privire la invazia Rusiei) pentru a se delimita de acțiunile Kremlinului. Deși Roskomnadzor nu menționează acest lucru, regimul de la Moscova se află în conflict cu marile platforme de socializare, iar Instagram este cea mai recentă victimă.
Pe lângă măsura Facebook citată de autoritățile de la Moscova, Meta a impus noi reguli și pe Instagram. Cea mai recentă se referă la conturile media controlate de Kremlin și la faptul că postările acestora o să apară tot mai rar în feed-ul controlat de algoritmi.
Interesant e faptul că Instagram e prima platformă care primește o avertizare cu privire la restricționarea ei. Nici Facebook, nici Twitter, nici TikTok nu au primit vreo notificare atunci când au fost aplicate sanțiuni împotriva lor.
O posibilă explicație ar putea fi cea legată de influenceri. În ultima perioadă, regimul de la Kremlin s-a folosit de influenceri pentru a-și promova propaganda, dar asta s-a întâmplat mai mult pe TikTok. Oricare ar fi adevăratul motiv, e clar că Putin vrea să-și exercite controlul și asupra rețelelor de socializare.
Articole asemănătoare
Separatiștii pro-ruși susțin că un bărbat și-a pierdut piciorul din cauza Ucrainei. ”Victima” purta, de fapt, o proteză
Fascinația pentru extremism: puciul eșuat al dinamitării imaginii lui Klaus Iohannis
Un director TelDrum vrea ”să fie dat uitării” – va dispărea Nicoleta Pene complet din presă? EXCLUSIV
Fuziune-gigant pe piața de media americană: compania de telecomunicații AT&T a cumpărat grupul media Time Warner
Problema presei românești: selectivitatea